Pâinea nopții

Când eram copil, țin minte că oamenii săraci dintr-un sat pitit între dealuri se hrăneau cu o ciupercă ciudată. Se numea ”madă” și semăna cu un bulgăre de unt galben, mare cam cât o găletușă de 5 litri. Am mâncat și eu din ea; era sățioasă, dar gustul mai degrabă fad și pământos nu mi-a fost pe plac.
O mâncau crudă, de obicei când nu aveau altceva de mâncare. Unii o luau în traistă când mergeau la muncile câmpului; apoi, când se întorceau, o puneau într-un ”culcuș” de pămând reavăn. Se spunea că în acest culcuș mada crește la loc, rotunjindu-se într-o singură noapte cu tot atâta cât ai mâncat din ea într-o zi. Așadar, o hrană practic inepuzabilă.
N-am aflat niciodată de ce creștea atât de vârtos doar noaptea și nu ziua, ori de ce oamenii păstrau în gospodărie o singură ”madă”, nu mai multe. Nu știu nici cum se înmulțea această ciupercă, ori dacă se înmulțea cumva. Tot necunoscută mi-a rămas și proveniența ei: în natură nu exista, cel puțin nu în împrejurimile satului. Și totul în jurul ei era învăluit de tăcere. Străinii aflau rareori de această hrană la care și sătenii începeau să renunțe. Azi, în satul dintre dealuri, nu cred să mai existe o singură madă.

2 Responses to “Pâinea nopții”

  1. Zina - Povestiri pe scurt de lecturi școlare Says:

    Să fi fost ma…nă cerească?

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: