La marginea bălții priveam o broscuță și, din apă, ea mă privea pe mine. Moment surprins de ”săpuniera” mea foto.
Ce nu se vede în poză e șarpele de apă care se unduia spre biata ființă. Am aruncat cu ceva în apă și l-am alungat.
Cei mai mulți ”fotografi de natură” ar fi așteptat momentul fascinant în care șarpele înhață broasca (și apoi o înghite). Nu intervenim în mersul naturii, nu-i așa?
Eu cred, însă, că în clipa în care privim un animal deja intervenim în natură, deja intrăm în jocul ei. Și mi s-ar fi părut nedrept să privesc o broscuță care mă privea, ca apoi să fiu spectator în clipa în care e mâncată de șarpe. Dacă aș fi privit de la început șarpele, era altceva.
Desigur, poate fi vorba și de acea nevoie omenească (absurdă, după unii) de a instaura o pace iluzorie peste tot, transformând natura sălbatică în grădină; o grădină în care animalele nu se mănâncă între ele. S-a scris mult despre această nostalgie a Paradisului.
Al Phagora 
June 14, 2019 at 09:51 |
Nu obisnuiesc sa ma uit la documentare despre viata animalelor, fiindca nu imi place sa vad animale atacate si sfasiate. Daca as fi vazut broscuta inghitita de sarpe as fi fost agitata toata ziua.
LikeLiked by 1 person
June 15, 2019 at 00:02 |
”Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie;” (Isaia, 11.7)
LikeLike
June 14, 2019 at 10:24 |
Existand o dusmanie “poruncita” intre om si sarpe ai procedat oricum corect!
LikeLiked by 1 person
June 14, 2019 at 23:55 |
În Noul Testament apare și o altă imagine a șarpelui, ca simbol al înțelepciunii:
„Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Matei 10:16)
Poate nu e lipsit de importanță faptul că șerpii sunt în realitate mult mai puțin inteligenți (isteți, să zicem) decât porumbeii. Dar în cuvintele Mântuitorului este evocată înțelepciunea, nu inteligența șerpilor. Poți fi foarte inteligent și lipsit de înțelepciune, ori invers, deși a doua variantă e foarte greu pricepută de oameni.
LikeLiked by 1 person
June 15, 2019 at 02:34
Eu nu m-as fixa foarte tare pe cuvinte. Multele traduceri si multele intelesuri a aceluias cuvant in ebraica poate si produce surprize (vezi exemplu cu “frații” lui Iisus). Acum ca tot vorbim de ințelepciune cea populară spune ca “pe sarpe cand il doare capul iasă in drum” Nu stiu daca are legatura cu cefaleea sau nu dar asta nu-i un gest nici inteligent nici intelept!😂
LikeLike
June 15, 2019 at 17:37
Este totuși limpede că ”înțelepciunea” șerpilor nu este inteligența lor măsurabilă ori comparabilă.
Traducerile omenești sunt imperfecte, dar Biblia este traductibilă! Biblia în orice limbă este aceeași Biblie. Nu este ca în cazul Coranului, care e unul singur, în limba lui Mahomed.
Există acea traducere perfectă, care e darul Duhului Sfânt… Sărbătoarea de mâine.
LikeLiked by 1 person
June 15, 2019 at 18:32
Din experienta mea( si am citit Biblia de mai multe ori si o mai fac inca) imi dau seama ca iti trebuie mai multe vieti ca sa te poti apropia de multele intelesuri a aceeasi povestire! De toate niciodata!
LikeLiked by 1 person
June 14, 2019 at 14:12 |
Acea „dușmănie” dragă Ioan, este împinsă uneori chiar la extrem. Cred că și eu i-aș fi stricat masa șarpelui și i-aș mai fi acordat broscuței câteva ceasuri de trăit, ori poate cine știe? zile întregi dacă șansa încă n-ar fi părăsit-o. De dragul ochilor ei bulbucați 🙂 Dar de aici și până la a urmări cu obstinație să-i ridic dreptul la viață celeilalte creaturi, e cale lungă. Iată ce vreau să vă povestesc:
Eram într-o pădure, cu treabă, însoțit de un pădurar. Ne-a ieșit în cale un șarpe, pentru scurt timp bineînțeles, după care s-a retras în ungherele sale, printre frunze și rădăcini, cum îi stă firea. Ce să te faci însă cu pădurarul… Spunea de nu știu ce superstiție, cum că un șarpe odată văzut, trebuie musai ucis, altfel nu știu ce ți se poate întâmpla… N-am putut să-l scot dintr-ale lui nici cu vorba bună, nici altfel și a scotocit o bucată bună de vreme, croit să-i facă de petrecanie bietului animal. Norocul șarpelui că se vârâse bine și până la urmă a catadicsit și acesta să renunțe la intenția lui ucigașă. Cu toate că pe tot restul zilei mi-a stat supărat, ca și cum o mare nenorocire se abătuse deasupra capului său.
Socotesc că nicio dușmănie nu este acceptabilă. Oameni fiind. Ca și creștini…nu mai vorbesc.
LikeLiked by 2 people
June 15, 2019 at 00:08 |
Șarpele nu e prigonit mereu nici măcar la noi (vezi superstiția legată de ”șarpele casei”, care nu trebuie ucis și nici măcar deranjat).
Oamenii ca pădurarul sunt pe cale de dispariție. Omul contemporan are alte superstiții și alți idoli.
LikeLiked by 1 person
June 15, 2019 at 14:51 |
Desigur orice fiinta are valoarea ei in ecosistem si ca atare nu trebuie ucisa de dragul de a ucide.Mai ales cand nu iasa din habitatul ei si nu ataca.Problema mea mare e ca eu unul sunt ingrozit de aceste creaturi! Nu prea e avantajos pentru mine ca pescar! Recunosc insa ca sunt niste animale fascinante.Nu am ucis nici un sarpe pana acum dar iubesc mangustele mai ales pentru ca nu le e frica de ei si ii pot invinge!
LikeLiked by 2 people
June 15, 2019 at 17:32
Omul e în vârful lanțului trofic și este „obligat” 🙂 cumva de condiția lui să nu aibă teamă de animale. Cam așa mă autosugestionam eu, pentru că eram nevoit să hălăduiesc (adeseori singur) prin toate coclaurile. Știu multe persoane care spuneau că preferă să dea piept cu ursul decât să întâlnească șarpele. Mă rog, o afirmație. La proba contrarie… Dar vreau să zic că înțeleg această spaimă, cumva de ordin atavic. Fără să recomand lipsa de prevedere, în ce mă privește eu am preferat o temeritate puțin hazardată în locul unei frici anihilante. Spre exemplu, îmi ziceam că șerpii din țara noastră, în marea lor majoritate nu sunt otrăvitori (o informație culeasă de pe nu știu unde și neprobată niciodată de un studiu temeinic); de asemenea că nu mușcă în apă 🙂 (teoria asta mi-a fost dezmințită de un documentar văzut mai apoi la tv, mult prea târziu). Dar… a funcționat la vremea aceea să pășesc cu încredere pe calea mea. La vârsta când orizontul de dinainte se îngustează și ajungi să mai privești și în urmă, realizez că mi-am cam forțat mereu norocul. Un motiv în plus să dau slavă lui Dumnezeu că m-a ținut în paza Sa! Multă sănătate îți doresc dragă Ioan și fir întins. Dar să nu ți se prindă niciodată vreo anghilă în cârlig. 🙂
LikeLiked by 3 people
June 15, 2019 at 18:28
Eu sunt unul din cei care preferă ursul!
Adica nu am avut un soc asa mare cand m-am intalnit cu ursul fata de intalnirea cu sarpele. Ma bucur ca si unul si celalalt si-au vazut de drumul lor.
Am fost si eu binecuvantat macar pe Athos sa nu fi vazut niciodata un sarpe desi se spune ca e plin de ei. Am cutreierat padurile si Maica Domnului m-a pazit de astfel de intalniri.
Multumesc de urari. Adevarul este ca toata viata nu prea am prins peste si acum la sfarsitul ei ma sperii si eu de ce trag afara!
Aici gasesti ceva povesti si imagini: https://ioansperling.wordpress.com/
In privinta anghilelor am prins 3 bucati intr-o noapte si daca nu le elibera colegul atarnau si acum de fir! Cu toate ca la urma urmei sunt pesti nu serpi!
Un WE binecuvantat iti doresc!
Like
July 1, 2020 at 21:19 |
Și eu cred la fel – odată ce suntem privitori ai spectacolului vieții putem opta pentru nonintervenție sau intervenție – fiindcă și noi facem parte din sistemul logic al universului, cu toate legăturile noastre cu restul ecosistemului. Mai inteligenți sau mai slabi ca intelect. Nu ați greșit. Mai dau exemplul unui cunoscut haiku românesc: ”Noapte fără greieri/ ceva i se întâmplă/ Universului” (Şerban Codrin)
LikeLiked by 1 person
July 2, 2020 at 00:05 |
M-am plimbat un pic prin păduri în zilele acestea. Timp câștigat.
Am înțeles că sunt și eu o parte din locurile prin care umblu; că sunt un om și semăn cu neamul maimuțelor; și că suprasenzorialul -”nevăzutul”- poate fi mult mai intens decât ce percepem prin simțuri.
LikeLiked by 1 person