Pe străzi

Nu aș putea spune din ce cauză d-l Cornel Micu se găsea, la ora 10 dimineața, gol pușcă pe o stradă aglomerată a orașului. Nici măcar el nu își aducea aminte de ce. Extrem de rușinat de situație, stătea ghemuit la marginea bordurii. Trecătorii –foarte numeroși, dealtfel- păreau să-l ignore, preocupați de problemele lor. Cu spatele la trotuar, Cornel Micu auzise doar două sau trei strigăte indignate și un chicotit, semn că unii –totuși- îl vedeau. Și-a adunat forțele într-un moment de reculegere și s-a ridicat în picioare. Nu putea rămâne acolo. În clipa când s-a întors cu fața la trotuar, însă, d-l Micu se trezi față în față cu o vecină pensionară, doamna Moraru.
-Vai de mine, domnule Micu, zise d-na Moraru, privindu-l cu milă. Cum ați ajuns așa?
-Sincer să fiu, nu-mi aduc aminte, doamnă Moraru. Habar nu am. Poate că visez.
-Poate, zise d-na Moraru.
-Nu aveți cumva la dumneavoastră o eșarfă, ceva…? Știți, să mă acopăr. Un pic.
-Din păcate nu am, d-le Micu.
Ochii lui Cornel Micu se umplură brusc de lacrimi tulburi.
-Și ce pot să fac, doamnă Moraru? Cu ce să mă acopăr? Că aici nu e nimic.
-Cărțile vă pot ajuta întotdeauna. O carte e un prieten de nădejde, zâmbi pensionara. Nu te lasă la greu.
-Vă mulțumesc din suflet, doamnă Moraru, murmură nenorocitul, tremurând de frig.
Și, pășind pe trotuar cu încredere și curaj, se îndreptă spre o librărie.

Din fericire, în librărie nu mai era niciun client. La vederea d-lui Micu, vânzătoarea, o tânără purtând ochelari cu rame groase, înlemni în spatele ochelarilor.
-Cu ce vă pot ajuta, domnule?
-Aș dori… două cărți. Mai mari, așa, adică mai late. Și subțiri. Cât mai mari să fie.
Vânzătoarea îi alese un atlas geografic școlar și o carte de colorat pentru copii. Erau, într-adevăr, foarte lungi și late. Cornel Micu le probă în fața unei oglinzi. Îl acopereau bine și în față și în spate.
-Vă mulțumesc! rosti el, fericit. Din păcate… știți, nu am bani la mine, dar de îndată ce mă întorc acasă voi reveni și vă voi aduce banii.
-Nicio problemă, înțeleg, îngăimă fata, îngrozită.
Până acasă drumul era destul de lung, dar Cornel Micu era încrezător acum și bine dispus. Acoperindu-și părțile rușinoase cu cele două cărți, mergea în pas săltat, fluierând. Doar că veselia a fost de scurtă durată.
Întorcându-se o clipă în spate, Cornel Micu observă doi polițiști care îl urmăreau, făcându-și hotărâți loc prin mulțime. De bună seamă vânzătoarea de la librărie îi chemase. ”Acum”–se gândi Cornel Micu- ”nu sunt doar gol, ci și hoț”. Așeză cu grijă cărțile lângă un perete –erau intacte- și o luă la fugă în direcția parcului municipal.
-Cum de nu m-am gândit la asta? izbucni Cornel Micu, cu glas tare. Aici sunt atâtea crengi! Pot să îmi fac un costum ca al lui Robinson Crusoe.

Parcul era aproape pustiu. Ascuns în spatele unor tufe, Cornel Micu începu să rupă cu nădejde și să împletească nuiele subțiri. După vreo două ore își împletise un fel de fustă, ca un coș; îmbrăcat în noul costum și din nou încrezător în forțele proprii, ieși pe aleea principală a parcului, în pas de plimbare. Doar că și aici a dat de un polițist comunitar.
-Domnule, vă rog, ce sunt astea? întrebă plictisit polițistul, arătând spre costumul fabulos al d-lui Micu.
-Niște nuiele, eu le-am împletit… Vedeți, nu mai am alte haine.
-De unde le-ați luat?
-Păi de aici, de unde să le iau?
-Știți că pot să vă amendez? Vă rog să vă dați jos nuielele, acum.
-Dar nu mai am alte haine! Sunt efectiv în pielea goală.
-Asta nu mă privește. Toate crengile, însă, trebuie să rămână aici. Sunt proprietatea municipalității.
D-l Micu ieși, oftând, din coșul de nuiele și se îndreptă spre ieșirea din parc. Nu-i mai păsa de nimic.

Pe drumul spre casă, însă, se trezi claxonat. Era Corcodan, zis Grasu, vecinul lui de scară, cu dubița lui dubioasă.
-Salut, vecine! zise Grasu. Ce faci, bă, în curu gol pe stradă? Ești tare. Hai aici.
Și Cornel Micu urcă în mașină.
-Poți să mă duci acasă? Te plătesc, zise el.
-N-am timp acum, zise Grasu. Mă duc în Bulgaria după niște marfă. Poate vii cu mine? Două-trei zile? Mă ajuți cu marfa, știi că nu rămân dator.
-Păi așa… în pielea goală? N-ai niște haine?
-Nu-ți trebuie. Mergem numa până-n Bulgaria. Nu-ți are nimeni treaba. Rămâi numa în mașină.
Într-adevăr, așa a fost. În pielea goală, d-l Micu trecu în țara vecină și înapoi, fără să îl întrebe nimeni nimic. Cel mai dificil a fost cu încărcatul și descărcatul mărfii, niște cutii misterioase și extrem de grele.
Ajunși înapoi acasă, în parcarea din fața blocului, Grasu scoase de sub un scaun o pereche de pantaloni ponosiți, pe care îi dădu d-lui Micu.
-Acu’ ia-ți pe tine ăștia. Suntem la bloc și lumea vorbește, știi?…

Advertisements

7 Responses to “Pe străzi”

  1. ioansperling Says:

    Tareeee!

    Like

  2. Amalia Says:

    Oare ce v-a inspirat sa scrieti povestirea asta? 🙂

    Like

  3. anna c. ronescu Says:

    Ca întotdeauna, mirifică poveste! Încercând să-i aflu tâlcul, m-am tot lovit de cutiile grele ale lui Grasu, dar mai ales de locul din care le-a adus. De ce, dom’le, Bulgaria?! Dacă intuiția nu mă înșală, Budapesta ar fi fost la doi pași… 🙂
    PS: La mulți ani!

    Like

    • Nautilus Says:

      Belgradul e mai aproape, chiar și tehnic vorbind. Iar blocul era și mai aproape, ce mare efort ar fi fost pentru Grasu să se întoarcă acolo și să îl lase pe d-l Micu?
      De ce nu s-a dus în Ucraina, ori Rep. Moldova, de unde cutii misterioase au șanse și mai mari să intre în țară?
      Nu știu. Poate că am vrut să dau personajului un iz balcanic. Poate că am vrut ca drumul peste graniță să fie spre sud. Poate altceva.

      Vă mulțumesc! La mulți ani și dumneavoastră!

      Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: