Becul

La marginea satului, lângă câmp, rămăsese în picioare un stâlp de beton cu un bec. Pe la orele 19 becul se aprindea -mai devreme decât becurile din sat și respectând ora de vară și de iarnă-, luminând un teren agricol și câteva mormane de gunoaie vechi, ce-și făceau veacul în liniște.

După dispariția C.A.P.-ului, stâlpul cu bec nu-și mai avea rostul; nu prea mai trecea nimeni pe acolo, nici noaptea, nici ziua. Drumul fusese năpădit de buruieni. Așa încât, într-o bună zi, noul primar s-a gândit să deconecteze becul de la rețea (”să nu ardem gazul degeaba la noi în comună”). Surpriza a fost mare când s-a descoperit că stâlpul cu bec nu e conectat la nicio rețea, cel puțin niciuna vizibilă. Nu e lucru curat, ziseră sătenii. Ba nu, este un fel de ceva paranormal, zise primarul, care -împreună cu consilierii locali- începu să cugete la o strategie de promovare turistică a fenomenului.
În următoarele zile s-au înființat la fața locului câțiva jurnaliști de la publicații zise ”de scandal”. Constatară, fără prea multe investigații, că situația este reală, iar știrea a fost relatată, cu amănunte, în ziare. Dat fiind profilul acestor ziare, nimeni nu i-a luat prea în serios, în afara celor care cred practic orice. Așa se face că, după vreo săptămâna de la publicarea știrii, în jurul becului se strânsese o mică tabără de corturi ale entuziaștilor.
Din păcate însă a avut loc un incident, cu un mai mare ecou în presă: în timpul nopții, unul din noii veniți s-a cățărat pe stâlp și a încercat să fure becul. A căzut apoi electrocutat, de la 5 metri înălțime, pe unul din mormanele de gunoi, a căror utilitate a fost abia acum dovedită. Deși insul nu a pățit nimic, poliția și autoritățile s-au autosesizat și au demarat o anchetă.
Ca în fiecare seară, la orele 19, primarul și localnicii, însoțiți acum de anchetatori, au așteptat aprinderea becului. Iar becul s-a aprins, a pâlpâit de câteva ori și apoi s-a ars.
Mai apoi, oricâte becuri i-au luat locul, ele nu s-au mai aprins niciodată. După câteva zile stâlpul a fost dărâmat, prezentând pericol public. Vechiul bec ars -un bec ca toate becurile de tipul lui, din câte s-a constatat- a fost predat poliției.

Primarul n-a mai fost reales, episodul cu becul fiind folosit de adversarii politici -din interiorul și exteriorul partidului- pentru a răspândi zvonul că e nebun. Iar zvonul a prins de minune, chiar și la cei care așteptau seară de seară aprinderea becului.

3 Responses to “Becul”

  1. Mél@nie Says:

    EXCELENT!!! Kafka, Ionesco & Beckett reuniti în acest text… poate mai apropiat de Beckett, irlandezu’ francofon si francofil… 🙂
    * * *
    “En attendant Godot”, admiratie si respect, Monsieur Nautilus!

    Like

    • Nautilus Says:

      Nu știu ce să răspund, iar mă apropiați fără voia mea de zei păgâni ai literaturii… și asta doar pentru că aseară am văzut un bec aprins aiurea la marginea unui sat.
      Vă mulțumesc mult, dar să păstrăm proporțiile, zic 🙂

      Liked by 1 person

  2. Mél@nie Says:

    “Silence, I discover, is something you can actually hear…”(Haruki Murakami) 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: