Amiază în parc

Veverița se oprise la câțiva metri înaintea mea, fără să-și lase nuca din gheruțe.

-Vrei să-mi furi nuca? întrebă veverița.
-Vrei să-mi furi veverița? întrebă nuca.

-Nu vreau nimic.
-Ce cauți aici? du-te unde se plimbă oamenii.
-Eu nu sunt aici. Cred că mi-e dor de mare. Vouă nu vă e dor de mare? le-am întrebat eu pe veveriță și pe nucă.
-Nuuuu!
-Tot aia e. Marea vine până aici.
-Eu mă cațăr în copaci, zise veverița.
Și s-a cățărat.

Eu m-am așezat pe bancă. Picoteam.
Uneori așa aș dormi, ca puiu-n budă, cum spunea Horațiu, un coleg de cameră din facultate. La drept vorbind, budă nu însemna la început ceea ce înseamnă acum. Buda era un fel de cocioabă în pădure, o colibă unde se locuia. Cred că se și dormea bine acolo. Dar uneori mai scârțâia, când venea ursul.

M-am ridicat de pe bancă și m-am îndreptat de spate, ca bătrânii.

Era o zi caldă și liniștită, răcorită puțin de umbrele arborilor. Un dinozaur pitic, un pic mai mare decât o găină, ciugulea ceva prin iarbă.

 

Carpe diem

Advertisements

4 Responses to “Amiază în parc”

  1. Oana Says:

    Uneori ești atât de suav în scrierile tale…
    Frumos!

    Like

  2. Mél@nie Says:

    @”le-am întrebat eu pe veveriță și pe nucă.” – veverita v-a raspuns, însa nuca – ba! 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: