Din copilăria anului

”Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.”

E pruncul Anului Nou, încă necunoscut lumii. Soare copil și venit parcă de nicăieri, împleticindu-se în hainele prea mari:

”Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
Că-i bărbat;”

Și Soarele plăpând va coborî pe uliță, oropsit în bătaia de joc a copiilor neînțelegători:

”El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creștin!”

E hora măștilor din nopțile negre ale sfârșitului de an, norii care întunecă răsăritul încă palid. În apărarea pruncului vine însăși Baba Iarna, vremea bătrână care, înainte de apusul ei, ocrotește renașterea:

”Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.

S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barbă-cot.
Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!”

Legea hoardelor e însă doar jocul frust care nu respectă și nu ocrotește nimic:

”Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior,
Se-nvârtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.”

Mai e ceva aici: copiii sunt ai satului, ocupând centrul lumii lor, în timp ce micul necunoscut și bătrâna care îl apără sunt mai degrabă ființe marginale. ”Ca pe-o bufniț-o-nconjoară”… Brutalitatea domestică agresând instinctiv sălbăticia; haita de câini care sfâșie lupul.

Bătrâna și copilul nu pot decât să înfrunte mai departe supliciul uliței; un deliciu pentru mulțimea delirantă a copiilor zburdalnici. (Ce taină trebuie să ascundă cuvântul -moștenit din latină- crud, care pe de o parte înseamnă ”fraged, tânăr”, iar pe de alta ”nemilos, neomenos”.)

Concluzia o va trage satul:

”Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ștrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!”

”Vedea-i-aș mari…”
Și înțelegători ai adevărurilor, greutăților și durerilor lumii.
Va crește mare vreodată omenirea?

(Versurile binecunoscute ale lui George Coșbuc, ”Iarna pe uliță”, citate din Wikisource)

Advertisements

2 Responses to “Din copilăria anului”

  1. mutareainplic Says:

    Trebuie mai multe astfel de rânduri că tare-s de folos, vedea-ne-am mari odată…

    Like

    • Nautilus Says:

      Versurile lui Coșbuc au uneori darul de a surprinde esențialul atât de simplu și de limpede, încât par o întâmplare fericită.

      Să ne vedem mari? parcă e tot mai comod traiul de larvă, cu fiecare an care trece.

      Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: