Șopârla

-Ce ai acolo, Maria?
-O șopârlă! Tata mi-a cumpărat-o, spuse fetița serioasă, cu zulufi negri.

Șopârla își ținea echilibrul în colivia roz, privind impasibilă în jur.

-M-am gândit să-i iau un animal de companie, zise tatăl Mariei. Ea ar fi vrut un iepuraș, dar poate să inhaleze firele alea de blană. La fel cu pisica, aia mai dă și alte boli. Câinele la fel, plus că trebuie să-l plimbi și toate alea. Te uiți la ”Cezar și câinii”? Așa că i-am luat o șopârlă. E fain că șopârla nu se atașează de tine. Bine, tu te poți atașa de ea. Așa ca-n viață.

Șopârla mă privea rece, cu ochii ei înguști și decolorați; acea privire atât de des întâlnită la fotomodelele care apar în reclame.

-Eu am avut papagali și pești de acvariu, mărturisii eu.
-M-am gândit și la asta. Dar cu șopârla interacționează mai ușor, poate să o ia în mână. E foarte docilă. Poți s-o mângâi, uite.

Advertisements

8 Responses to “Șopârla”

  1. Poteci de dor Says:

    Curajoasă Maria. Sau tatăl ei, că nu mă pot hotărî.

    Like

  2. doar verde Says:

    „Așa ca-n viață”!
    („Tu te poți atașa de ea, problema e, să nu se atașeze ea de tine”…îmi imaginez că așa gandea tatăl. Sau poate mă înșel.)

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      El ar replica probabil că și în viață se întâmplă să te atașezi de o reptiliană rece și fără simțire, c-așa e viața; și până la urmă trebuie să luăm partea bună a lucrurilor. Așadar, având o șopârlă ca ”pet” ne obișnuim de mici cu viața de mai târziu.
      Îl credeți?

      Like

      • doar verde Says:

        Il cred, dar ..
        Se poate ca eu să fi citit cu inima.
        (E drept, conviețuirea cu o„ reptiliană” nu este ușoară! Alunecoasă și insensibilă, rece, neclintită, uneori veninoasă.
        Un animal de companie este pentru unii un moft, pentru alții o necesitate. Se poate ca fetița să fi avut nevoie de cineva cu care să își împartă timpul. Poate că papagalii ar fi îndrăgit-o și ar fi avut (zic) șansa de a se simți iubită. Poate tocmai asta îi lipsea Mariei!
        O șopârlă, era cel mai bun mod de a o „educa” să trăiască lângă o „reptiliană”)
        ..dar nu sunt de acord, pentru că ea îl mai avea încă pe tati! El poate să o învețe să iubească, să dăruiască din timpul ei unei ființe care poate simți, care poate privi în ochi, care știe să mângâie, să aline! Dacă nu cumva, „reptiliana” a comandat mai întâi colivia roz…

        Liked by 1 person

  3. Mél@nie Says:

    la noi, de vreo zece ani, sunt la moda iguanele vegetariene – ca animale de companie… chiar mici arata ca niste mini-dinozauri inofensivi, care (te) privesc sub toate “cusaturilii”… ah, cunosc una pe care o cheama Iguanita, olé! 🙂

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Și eu am ținut doar animale vegetariene, cu excepția unor pești de acvariu. Eram singurul carnivor adevărat din cameră. Când mă enerva papagalul, îl amenințam. ”O să te mănânc! Și prima dată te jumulesc!”

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: