Poem simplu în cărbune

Peste mormântul pădurii străvechi
au trecut veacurile
ca firele de nisip duse de vânt,
de când Adam cel alungat din Rai
în vremi n-ajunsese încă.

Dar coboară în hăuri oameni-sobol,
sfărâmă și smulg;
pe chipul lor negru
nepământeană e
lucirea ochilor.

Vagoane de fier poartă de-acum
trupul sfârtecat către ruguri.

Așa știa și codrul de demult:
că nu va scăpa nemistuit de foc,
oricât i-ar fi dat să zacă.
Așa e legea: trupul
n-are tihnă pe pământ
și nici în cer n-ajung
nici fumul nici cenușa.

Advertisements

7 Responses to “Poem simplu în cărbune”

  1. thetruthsofsilence Says:

    Mi-a ajuns la suflet acest poem…

    Minunat!

    Like

  2. Poteci de dor Says:

    Mi-e teamă să nu se înteţească teama de laude dar nu pot să nu laud acest poem. Atinge prea mult ca să nu o spun.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: