Urma de la glezne

Stăteam de vorbă cu șarpele, ca doi cunoscuți vechi, care împărtășesc o anume familiaritate. În loc de salut, mi se încolăcise pe glezne. Îi simt urma și acum; nu știu dacă poate fi cumva ștearsă ori spălată. Atunci mă mulțumisem cu mâinile libere. Dar ce înseamnă libertatea mâinilor?
E libertatea de a face, nu de a fi.
Mulți evadează din închisori cu lanțurile la mâini. Ca să poți fugi, picioarele, ele, trebuie să fie libere. Când ai doar mâinile libere, e liberă creația ta, copilul tău… dar tu ești rob.
Iar șarpele știa asta prea bine. Își aprinsese o țigară lungă și o fuma ca un șarpe; apoi mi-a sâsâit amical -în semn de rămas bun- și s-a prelins în tufele de soc.

Advertisements

4 Responses to “Urma de la glezne”

  1. clipederaidiniadulmeu Says:

    Interesant, foarte interesantă si profundă gândire. Cu mâinile libere ai libertate de a face, de a crea. De ce majoritatea oamenilor, dacă ar fi nevoiţi să aleagă, ar prefera să piardă o mână, nu un picior? Sunt orbi cred….

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Sunteți prea bună cu mine :), e o durere de-a mea această postare.

      Nu cred că am putea avea cândva realmente de ales între pierderea unei mâini sau a unui picior. În altceva va rezida alegerea. Poate între onoare sau lipsa ei.
      Țin minte un film în care un criminal de război îi propunea unei mame să aleagă care din cei doi copii ai ei să moară. Dacă ar fi făcut o asemenea alegere, i-ar fi acordat o -evident nemeritată- încredere criminalului. Și în acest caz alegerea autentică rezida altundeva.

      Liked by 1 person

  2. doar verde Says:

    Am văzut textul ca pe o imagine. Clară.
    Totuşi, acum pare că a rămas doar fumul din ţigara şarpelui, care se încolăceşte la rândul lui, stârnind amintirea acelui fior rece.Şi mirosul de soc.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: