Muzeu

”Lăcaș cernit al trecerii eterne,
Trist sarcofag al vremii adormite,
Tu, jalnică, posomorâtă urnă,
Ce-aduni cenușa gloriilor stinse-
Sub bolta ta mi-e frig și mă cutremur.”
(Octavian Goga, ”În muzeu”)

 

Mult praf a nins
pe candelabrul stins;
e-așa pustiu
și totul vrea să tacă.
Doar eu mă-întreb ceva, anume dacă
ghidul era viu,
căci dus a fost și n-a lăsat vreo urmă
prin sala veche, cu covor de brumă.
Mai văd pădurea-n colțuri de ferestre,
tot verde, însă poate este
pădurea de-acum mii de ani
și râul vechi pe-aceiași bolovani.
Doar pașii mei îmi mai răsună-n minte,
dar unde duce drumul înainte
când pașii toți aici de rost sunt goi
și niciun semn n-arată drumul înapoi?

 

(sursa imaginii: Wikimedia, user Deedeeshor 77)

Advertisements

4 Responses to “Muzeu”

  1. Oana Says:

    Aproape am lăcrimat, citind. Uneori clipele astea-n vers mai mișcă praful adunat în mine…
    Mulțumiri pentru moment!

    Like

    • Nautilus Says:

      Pot spune că poemul lui O. Goga, ale cărui prime versuri sunt motto aici, a mișcat, de asemenea, ceva în mine, trăiri care așteptau să iasă poate tot …dintr-un muzeu.

      Vă mulțumesc pentru lectură.

      Liked by 1 person

  2. anna c. ronescu Says:

    O poezie superbă – lirism, mesaj, tehnică literară.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: