De-atâta vreme

Departe în pădure trăiește un om sălbatic,
cu pielea de culoarea umbrei verzi.

Îi aud uneori răcnetul de seară, la apus.
Doar eu îl aud;
de-atâta vreme
mă așteaptă zadarnic.

M-ar putea strivi cu lovitura
unui os greu de cerb.
Mi-ar sări poate în ceafă
din ascunziș, ca râsul.

Când voi rămâne singur,
de tot singur,
nu-mi va mai rămâne decât
să mă duc în pădure departe.

Acolo unde trăiește
acel om care
sunt eu, fără să știe.

Unul din noi va muri atunci,
ca și celălalt.

Advertisements

%d bloggers like this: