Azi ca și ieri m-am ocupat doar cu fleacuri.
”Trezește-te, viața fuge, viața e scurtă”,
îmi spun prieteni cu care mă bat pe burtă.
”Tu n-o să prinzi două veacuri,
te uită la ceara picată în sfeșnic,
atât rămâne din noi, mici flăcări în noapte.”
Dar eu… tot nu pricep, prietene, frate,
de ce n-aș trăi ca și când aș fi veșnic?
February 25, 2017 at 20:32 |
Da, trebuie să trăiești ca și cum ai fi veșnic și să te bucuri de fiecare zi ca și cum ar fi ultima…
LikeLike
February 25, 2017 at 20:51 |
Fără ”trebuie” și fără a doua parte.
LikeLike
February 25, 2017 at 20:53
🙂 Se spune că dacă trăiești fiecare zi ca find ultima, ajungi să le prețuiești pe fiecare și să le fructifici. Asta e greu, e adevărat.
LikeLike
February 25, 2017 at 20:55
Așa ceva spuneau și prietenii.
LikeLiked by 1 person
February 26, 2017 at 00:44 |
Fleacurile, probabil, nu fac viața veşnică dar sigur o face suportabilă.
LikeLike
February 26, 2017 at 08:32 |
Nu m-am gândit la acest rol de analgezic al fleacurilor.
LikeLiked by 1 person
February 26, 2017 at 00:49 |
“o fac” – scuze!
LikeLike
February 26, 2017 at 08:27 |
Asta e o dilemă din care nu putem ieși.
LikeLike
February 26, 2017 at 08:33 |
Deocamdată nu. Dar de ce să ieșim? e cam frig afară…
LikeLiked by 1 person