Sultanul și străinul

Se povestește că sultanul Amir cel Tăcut a dus o viață simplă și mohorâtă, desfătându-se cât mai puțin și aproape în silă cu plăcerile cuvenite rangului său. În vremea lui împărăția era bogată, pentru că știa să conducă oastea ca nimeni altul, iar vecinii -pe care nu dorise să îi cucerească- plăteau scump pacea.
După cum îi arată și numele, Amir cel Tăcut le spunea celorlalți foarte puțin și aproape numai porunci; însă, din când în când, îi plăcea să stea de vorbă cu câte un om.
Acestea erau cele mai însemnate întâmplări din viața împărăției; întreaga curte a sultanului era chemată să asculte cuvintele schimbate de sultan cu oaspetele său, iar porțile palatului erau deschise, ca vorbele să ajungă, din om în om, la tot poporul.
Oaspetele sultanului își deschidea sufletul și spunea tot ce avea de spus; tot ce putea spune în mai mult de o viață de om. Mulți oaspeți depănau întâia oară povești și legende care au ajuns până în ziua de azi; alții vorbeau în pilde sau stihuri, care erau transcrise cu grijă de scribii sultanului, dar și rostite din nou de cei care le auzeau, de la om la om.
Oaspetele vorbea atunci pentru ultima oară; atunci când nu mai avea nimic să-i spună sultanului, acesta se ridica de pe tron și se retrăgea în iatacul său, iar oaspetele era dat pe mâna călăului. În aceeași zi în care vorbise sultanului era înmormântat, cu capul tăiat alături. Asta nu i se părea nimănui un lucru nedrept, nici măcar celor care își pierdeau astfel viața; după ce vorbeau cu sultanul, li se părea că într-adevăr viața lor nu mai are niciun rost, că s-a revărsat ca apa dintr-un burduf pe pământul însetat.

Într-o dimineață aurie, pe când se plimba pe malul mării cu suita sa, Amir cel Tăcut a zărit în umbra unor stânci un străin cu chipul acoperit; la un semn, străjerii l-au adus în fața sa, îmbrâncindu-l și vrând să-i descopere fața; însă sultanul i-a oprit, spunându-le în schimb că vrea să stea cu el de vorbă.
Porțile palatului s-au deschis din nou, iar mulțimea s-a adunat.
Străinul, cu chipul acoperit și în fața tronului sultanului, și-a spus atunci numele: Moartea. A vorbit despre rostul morții pe pământ și despre morțile tuturor oamenilor care trăiesc și vor trăi.
La încheiere, Amir cel Tăcut s-a ridicat și s-a dus în iatac, dându-l pe străin pe mâna călăului, ca pe toți ceilalți.
A venit apoi înserarea, iar când capul străinului s-a rostogolit fără suflare, mulțimea adunată i-a văzut chipul, care era chiar cel al sultanului. Străjile au năvălit atunci în palat și în iatac, dar nu au găsit acolo pe nimeni. Străinul ucis era chiar Amir cel Tăcut, o dovedeau și hainele în care era îmbrăcat pe dedesubtul vălurilor întunecate.

Între alte lucruri, străinul spusese și că niciun pământean nu e mai presus de moarte. Unii oameni, însă, ca sultanul Amir cel Tăcut, i-au fost egali în prima și ultima înfruntare.

(8 Decembrie 2013; publicat pe http://amintiri-din-cretacic.blogspot.ro)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: