O poveste de conștiință

În orașul nostru s-a decis, în urmă cu câțiva ani, înființarea unui post nou în cadrul Poliției Locale. Astfel, un cetățean în vârstă de 55 de ani, obez și având –din cauza asta- probleme mari de sănătate, a devenit ceea ce s-a numit o vreme ”polițistul tip conștiință”, pe scurt PTC.

PTC-ul purta o uniformă galbenă cu motive geometrice portocalii și avea voie să dea numai atenționări verbale. Doar că nicio reglementare nu limita numărul acestor atenționări, nici perioada de timp în care urma să fie date.

De exemplu, cetățeanul Popescu a trecut strada pe roșu și s-a trezit privit de ochii blajini, dar mustrători, ai PTC-ului.

-Ai trecut strada pe roșu, zise acesta. Nu e voie.

De atunci înainte, n-a mai fost zi în viața lui Popescu în care PTC-ul să nu-i aducă aminte fapta reprobabilă. Pe stradă, la serviciu, în concediu, la telefon, la trei noaptea.

-Cetățene Popescu! mugea polițistul în urma lui, în zile sumbre de toamnă. Cetățene Popescu! În-data-de-cinci-februarie-anul-curent-ai-trecut-strada-pe-roșu! Asta e o contravenție, cetățene Popescu!

Cetățeanul Popescu avea mari mustrări de conștiință și plângea uneori din tot sufletul, încuiat în baie. Își regreta profund fapta, dar nu avea ce face. Nu putea oferi nicio reparație, iar PTC-ul avea să-i aducă aminte contravenția în toate zilele pe care le mai avea de trăit.

Desigur, Popescu nu era singurul caz de acest gen. Însă nu toți cei atenționați își regretau faptele. În mai multe rânduri PTC-ul a fost agresat verbal și fizic, însă era foarte perseverent și nu-și abandona misiunea. Iar în cele din urmă agresorii capotau, își ieșeau din minți.

Reclamațiile împotriva PTC-ului curgeau gârlă, la primărie și nu numai. Toată lumea și-ar fi dorit ca postul și chiar omul să nu mai existe. Cu toate acestea, PTC-ul își îndeplinea în continuare, netulburat, activitatea. Se zvonea că i s-a mărit salariul și beneficiază de numeroase prime și bonuri de masă.

În cele din urmă, mai mulți indivizi din oraș -culmea! fără antecedente penale- s-au decis să îl linșeze. Înarmați cu bâte, răngi, topoare, sprayuri lacrimogene și ce-au mai găsit prin garaje, au început să cutreiere străzile începând cu ora cinci dimineața în căutarea PTC-ului. Au traversat pe roșu, au scris cu graffiti pe ziduri, au spart câteva vitrine cu ranga… Însă PTC-ul nu și-a făcut apariția în acea zi. Câțiva din ei, cei mai recalcitranți, au fost arestați și s-au ales cu dosare. Ceilalți s-au dus la primărie, să întrebe despre el.

-Postul de polițist tip conștiință a fost desființat ieri, le spuse primarul. A fost o decizie grea. Știți, bugetul…

-Și omul ăla? Unde e omul ăla? urlară nefericiții.

-Nu știu, răspunse simplu primarul. De unde să știu?

Puțin a lipsit atunci ca primarul să aibă soarta pe care i-o pregătiseră PTC-ului. Frustrarea a fost teribilă. Câțiva din ei au fost o vreme spitalizați la psihiatrie.

În cele din urmă atmosfera s-a mai calmat, iar primarul a fost reales. Totuși, până în ziua de azi există în oraș oameni care mai speră să-l găsească pe fostul polițist gras și să-l ucidă fără nicio remușcare.