D-l Popescu, viitor pensionar

D-l Popescu era angajat cu salariul minim pe economie. Nu fusese mereu așa, iar d-l Popescu păstrase câteva metehne din vremurile mai bune; de exemplu, își rupea din venit câteva firimituri pentru vrăbii, guguștiuci și copiii de pe scara blocului. Și, cafegiu cu vechi state, în fiecare dimineață lucrătoare își lua o cafea de un leu de la dozatorul din fața instituției unde plimba mătura și mopul în speranța că va ieși, într-o bună zi, la pensie.

Într-o bună zi, însă, pe drumul spre dozator, d-l Popescu a observat un om al străzii. Un tip dealtfel simpatic, care părea clar mai în vârstă și mai amărât decât el. Și nu cerșea, lucru care îi înmuie inima d-lui Popescu. Așa că îi oferi amărâtului leul care altfel ar fi mers la dozator; în ziua aceea nu-și mai bău cafeaua la serviciu, convins că -în ciuda durerii de cap- a făcut o faptă bună.

În ziua următoare, bătrânelul străzii îl aștepta în același loc, iar d-l Popescu i-a dat din nou leul.
”De ce să dau banii pe cafea?”, se întrebă d-l Popescu. ”Nu mai bine ajut eu un om cu un leu în fiecare zi?”
Și chiar așa s-a întâmplat. În fiecare zi omul străzii își primea leul, d-l Popescu renunțând complet la cafea. Nu mai bea nici acasă, în ideea că ar mai putea să ajute vreun oropsit al vieții.
Aceste lucruri au decurs natural, fără vreo neliniște sau întrebare existențială din partea d-l Popescu, până în ziua când a observat ce făcea bătrânelul cu leul primit. Probabil ați ghicit de multă vreme: își lua o cafea de la dozator.
La început d-l Popescu s-a enervat, ca mine și poate câțiva cititori neavizați. Apoi a crezut o vreme că omul își luase doar în acea zi cafea de la dozator (dimpotrivă, își lua chiar în fiecare zi un ”expresso lung”, butonul nr. 2).

”Ce să-i faci?” se gândi apoi d-l Popescu, la rece. ”Poate că-i e poftă și lui de-o cafelucă dimineața, cum mi-a fost și mie. În gunoaie se găsește destulă mâncare, dar nu și o cafea caldă. Poate că omul are nevoie nu doar de strictu necesar, ci și de oleacă de lux, ca să-i semene viața a viață.”

Și d-l Popescu șterse cu mopul peste locul unde scuipase în urmă cu câteva secunde.
”Mda, asta e! Da’ de țigări nu mă las!”

Advertisements

9 Responses to “D-l Popescu, viitor pensionar”

  1. lucillette Says:

    Fiindcă nu este încă pensionar.

    Liked by 1 person

  2. doar verde Says:

    Metehne.
    Probabil viitorul va lăsa să se vadă dacă D-l Popescu va mai păstra vreuna!

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Metehnele nu duc spre bătrâneți liniștite.
      Ca să te bucuri și de vârsta a treia e bine să ai liniște, echilibru interior și mai ales o viață cu sens, ca Alexandru Vișinescu de exemplu.

      Like

  3. racoltapetru6 Says:

    O fi bună cafeaua la dozatorul ăla. Altfel, D-l Popescu și-ar fi făcut un ness, cu 30 de bani pliculețul.

    Liked by 1 person

  4. Mari Says:

    wow, ce poveste si ce final! bis, bis, bis 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: