Departe de casă

(un poem de Pan Mohua, poet chinez modernist; traducere de Alexandru Andrițoiu și Ioan Budura, în volumul ”Antologie de poezie chineză modernă și contemporană”, Ed. Minerva, 1990)

 

Mâneca de la cămașă mi s-a rupt.
Mama când se-așează să mi-o coasă
Acul care-i trage-n urmă ața
Coase și durerea ei în pânză.

Părul mi-e în neorânduială
Spune sora că-i urât așa
Le voi face oamenilor silă.
Și mă piaptănă cu-ntărâtare,
Însă ea și-a pieptănat și jalea-n
Părul meu, lăsându-mi-o acolo.

Am plecat de-acasă la drum lung
Până-n munții unde-apune soarele.
Fratele mi-a spus că prea-ncet merg
Pentru cât am zis că mergem astăzi.
El întinse mâna să mă tragă
Însă jalea lui
A trecut din mâna lui într-a mea.

Iar acum pe iarba de smarald
Sunt la sute de li departe de casă.
Jalea mamei a ieșit din cusătură,
Jalea sorei mi-a căzut din plete,
Jalea fratelui și ea, din mână
Și din ele-mi împletesc o plasă
Deasă, a jalei, să mă învelesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: