Examenul

Am absolvit Universitatea din Lahmenburg; la data respectivă eram încă familiarizat cu stilul de examinare, tabieturile și pretențiile profesorilor de acolo. Întâmplarea a făcut însă ca examenul să aibă loc la Universitatea din Dunkelstadt, despre care știam prea puține lucruri. La ora opt dimineața m-am înființat în fața sălii de examen; am urcat cu toții pe o scară din dos, prăfuită și murdară. Pe culoar erau depozitate cărămizi și bănci vechi. Toți cei care urmau să dea examenul păreau speriați și rușinați de ceva anume, căutând să-și ascundă fețele de ceilalți oameni, fără să se ascundă însă unul de celălalt. Dându-mi seama că aceasta e purtarea cuvenită, m-am purtat și eu la fel.

Nu știam pe nimeni dintre cei din jurul meu. Aproape toți își făcuseră studiile în Dunkelstadt; eram chiar singurul reprezentant al Lahmenburgului, ceea ce îmi dădea o responsabilitate în plus. Pe la opt și jumătate, ușile sălii s-au deschis, iar candidații –printre care și eu- s-au așezat la întâmplare în bănci. Sala era întunecoasă, cu tavanul scund și excesiv de întinsă în lung și lat. Lumina părea că intră printr-o singură fantă orizontală a ferestrelor îndepărtate. În scurtă vreme a apărut și omul cu subiectele, un bătrânel amabil, ușor transpirat, îmbrăcat în blugi și o cămașă cu mânecă scurtă.

-Doamnelor și domnilor, zise omul cu subiectele, sunteți o povară pentru societate și știți bine asta. Nimeni nu are nevoie de mâinile, picioarele sau creierul dumneavoastră, aceste atavisme inutile cu care din păcate unii dintre oameni se nasc. Dar –nu mai lungesc vorba- nu sunteți principalii responsabili. Societatea va decide în urma examenului soarta dumneavoastră. Veți rămâne în continuare o povară pentru societate sau… veți fi eliminați.

Subiectele erau exact din materia din care nu mă pregătisem. Am încercat să-mi amintesc –fără prea mare succes- câteva lucruri din cursurile anului 2 de facultate. M-am descurcat ceva mai bine cu problemele; țin minte că între altele trebuia calculată o integrală care nu se poate calcula în cazul general, ci doar pentru anumite limite de integrare, ca în cazul acelei probleme. Norocul meu a fost că –în urmă cu câțiva ani- citisem într-o revistă în limba engleză chiar soluția calculării respectivei integrale, așa că am încercat să o traduc în română. Versiunea întâi a ieșit cam așa:

Trei boieri într-o covată
au plecat cu ea pe baltă.
Covata dacă plutea
și povestea mai era.

Și versiunea a doua:

Trei boieri într-o căldare
au plecat cu ea pe mare
însă a venit un val
și povestea-i tot la mal.

Am transcris pe foaia de examen ambele variante, în ultimele clipe ale examenului. Pe toată durata lui am avut impresia că tavanul se lasă din ce în ce mai jos, iar fanta luminoasă e tot mai îndepărtată. În final cred că m-am descurcat destul de bine pentru nota de trecere, ceea ce n-a fost valabil pentru toți candidații. Mulți dintre ei –mai ales femei- plângeau după încheierea probei.
N-am primit nici în ziua de azi rezultatul examenului; după toate aparențele, am rămas în continuare o povară pentru societate.