Examenul

Am absolvit Universitatea din Lahmenburg; la data respectivă eram încă familiarizat cu stilul de examinare, tabieturile și pretențiile profesorilor de acolo. Întâmplarea a făcut însă ca examenul să aibă loc la Universitatea din Dunkelstadt, despre care știam prea puține lucruri. La ora opt dimineața m-am înființat în fața sălii de examen; am urcat cu toții pe o scară din dos, prăfuită și murdară. Pe culoar erau depozitate cărămizi și bănci vechi. Toți cei care urmau să dea examenul păreau speriați și rușinați de ceva anume, căutând să-și ascundă fețele de ceilalți oameni, fără să se ascundă însă unul de celălalt. Dându-mi seama că aceasta e purtarea cuvenită, m-am purtat și eu la fel.

Nu știam pe nimeni dintre cei din jurul meu. Aproape toți își făcuseră studiile în Dunkelstadt; eram chiar singurul reprezentant al Lahmenburgului, ceea ce îmi dădea o responsabilitate în plus. Pe la opt și jumătate, ușile sălii s-au deschis, iar candidații –printre care și eu- s-au așezat la întâmplare în bănci. Sala era întunecoasă, cu tavanul scund și excesiv de întinsă în lung și lat. Lumina părea că intră printr-o singură fantă orizontală a ferestrelor îndepărtate. În scurtă vreme a apărut și omul cu subiectele, un bătrânel amabil, ușor transpirat, îmbrăcat în blugi și o cămașă cu mânecă scurtă.

-Doamnelor și domnilor, zise omul cu subiectele, sunteți o povară pentru societate și știți bine asta. Nimeni nu are nevoie de mâinile, picioarele sau creierul dumneavoastră, aceste atavisme inutile cu care din păcate unii dintre oameni se nasc. Dar –nu mai lungesc vorba- nu sunteți principalii responsabili. Societatea va decide în urma examenului soarta dumneavoastră. Veți rămâne în continuare o povară pentru societate sau… veți fi eliminați.

Subiectele erau exact din materia din care nu mă pregătisem. Am încercat să-mi amintesc –fără prea mare succes- câteva lucruri din cursurile anului 2 de facultate. M-am descurcat ceva mai bine cu problemele; țin minte că între altele trebuia calculată o integrală care nu se poate calcula în cazul general, ci doar pentru anumite limite de integrare, ca în cazul acelei probleme. Norocul meu a fost că –în urmă cu câțiva ani- citisem într-o revistă în limba engleză chiar soluția calculării respectivei integrale, așa că am încercat să o traduc în română. Versiunea întâi a ieșit cam așa:

Trei boieri într-o covată
au plecat cu ea pe baltă.
Covata dacă plutea
și povestea mai era.

Și versiunea a doua:

Trei boieri într-o căldare
au plecat cu ea pe mare
însă a venit un val
și povestea-i tot la mal.

Am transcris pe foaia de examen ambele variante, în ultimele clipe ale examenului. Pe toată durata lui am avut impresia că tavanul se lasă din ce în ce mai jos, iar fanta luminoasă e tot mai îndepărtată. În final cred că m-am descurcat destul de bine pentru nota de trecere, ceea ce n-a fost valabil pentru toți candidații. Mulți dintre ei –mai ales femei- plângeau după încheierea probei.
N-am primit nici în ziua de azi rezultatul examenului; după toate aparențele, am rămas în continuare o povară pentru societate.

Advertisements

21 Responses to “Examenul”

  1. lucillette Says:

    Vă alină, cred, gândul că nu sunteţi principalul vinovat.

    Like

  2. Mari Says:

    Frumos trecut nu-i asa?

    Like

  3. anaisnotmyname Says:

    Foarte interesant și excelent scris, parcă am citit Kafka.

    Liked by 1 person

  4. anna c. ronescu Says:

    Nu știu ce așteaptă „societatea” din Dunkelstadt și cum trebuia calculată „integrala” (mie -hei! trei boieri mi se pare ok) dar locuitorii din Literaturănburg precis ar trebui să spună: wow!

    Like

    • Nautilus Says:

      Dacă încercați să traduceți ceva în altă limbă și apoi să transpuneți traducerea înapoi în limba originalului, obțineți aproape întotdeauna altceva. De exemplu, încercând să traduc în engleză cele două texte în versuri de mai sus am obținut următorul lucru:

      ”Three wise men of Gotham,
      They went to sea in a bowl,
      And if the bowl had been stronger
      My song would have been longer.”,

      o cunoscută poezioară din ”Mother Goose’s Rhymes” (contemporanilor orașul Gotham le este probabil mai cunoscut din filmele cu Batman). Dar la origine e vorba de o metodă de a calcula o integrală.

      Liked by 1 person

      • anna c. ronescu Says:

        Bănuiam că versurile n-au fost scrise întâmplător dar nu m-a dus mintea așa departe. Pentru mine „integrală” e doar un atribut scris pe pungile cu făină. 🙂
        În legătură cu traducerea, aveți dreptate, mai ales când e vorba de versuri, unde esențială este nuanța. De aceea am o mare admirație pentru traducătorii de poezie.

        Liked by 1 person

      • Nautilus Says:

        Era o integrală Riemann, de felul celor care se făceau la clasa a 12-a. Și oare nu poate fi un calcul exprimat în versuri, măcar la acest gen de examen? 🙂

        Liked by 1 person

      • anna c. ronescu Says:

        Primesc această mică ironie ca pe o tufănică. Mulțumesc! 🙂
        Eu îmi doresc orice fel de calcul să fie exprimat prin poezie, tare curioasă aș fi să citesc cândva „Poemul înmulțirii cu șapte”. 🙂

        Liked by 1 person

      • Nautilus Says:

        Nu e ironie nici cât o panseluță 🙂

        Liked by 1 person

  5. smaranda64 Says:

    Eu sunt convinsă că-l pic în fiecare an. Căci ce motiv aș avea să-l dau aproape anual? Nici eu nu primesc rezultatele niciodată, doar repetarea.

    Liked by 1 person

  6. racoltapetru6 Says:

    Crezi că era mai bine dacă erai „eliminat”?

    Liked by 1 person

  7. munteanioan Says:

    Reblogged this on Cronopedia.

    Like

  8. cristiana S Says:

    Examenul vieții într-o societate bolnava,într-o lume tot mai nebuna.Ne salvează integralele sau versurile?

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Societatea (cel puțin cea din povestea de mai sus) incapacitează omul și îl face dependent de ea în toate privințele; în schimb, ea nu vrea să depindă de om. Așadar tot ceea ce e specific uman devine inutil societății.
      Examenul e organizat de către societate. Până la urmă ea decide, deci trecerea examenului și implicit supraviețuirea depinde prea puțin de om. Transpunând (exact, zic eu) un calcul în niște versuri n-am făcut altceva decât să fiu om și să-mi aștept soarta. Iar așteptarea durează.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: