Maturitate

În cunoscuta -sau nu chiar atât de cunoscuta- nuvelă ”Alexandru Lăpușneanul” a lui Costache Negruzzi, doar doi boieri scapă din cursa criminală a ospățului la care îi chemase Vodă Lăpușneanu. Oarecum surprinzător, cei care ghicesc intențiile tiranului nu sunt bătrâni, nu au o îndelungă experiență a vieții:

”Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie; îmi place a privi sumeția lui, pre care nu se silește a o tăinui. Stroici este un copil, care nu cunoaște încă pre oameni, nu știe ce este îmbunarea și minciuna; lui i se par că toate paserile ce zboară se mănîncă.”

Sunt vorbele lui Lăpușneanu, care de bună seamă îi caracterizează exemplar pe cei doi; ochiul reptilei vede în adânc, nu dă greș.

Stroici -desprins de autoritatea paternă, tutelară- apare însă mereu nedespărțit de Spancioc, ca de un frate mai mare. Și poate că această prietenie i-a salvat viața.
Spancioc -”încă tânăr”- are vârsta maturității neerodate. Vârsta la care pe om îl părăsesc o vreme visările tinereții, iar nostalgia încă nu și-a așternut norii. Vârsta ”cu picioarele pe pământ”, a iubirii de moșie și a rațiunii care învinge. Dar soarta e potrivnică uneori, iar Spancioc e nevoit -alături de Stroici- să aleagă autoexilarea în schimbul vieții.

”Însă Stroici și Spancioc erau acum aproape de Nistru. Gonașii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul:
— Spuneți celui ce v-au trimis, strigă cătră ei Spancioc, că ne vom vedea pîn-a nu muri!”

Din nou Spancioc are dreptate. Anii vor trece și va veni vremea răzbunării; o vreme când poți să pedepsești sau poți să ierți. Dar cine iartă în această nuvelă?

”— Eu sînt Spancioc, urmă acesta, Spancioc pre care ai vrut să-l tai, cînd ai ucis 47 de boieri și care a scăpat din ghearile tale! Spancioc, a cărui avere ai jăfuit-o, lăsîndu-i femeia și copiii să cerșătorească pe la ușile creștinilor.”

”— Ce, vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. Ba, se cade spre osînda ta să ne privești; învață a muri, tu care știai numai a omorî.”

Advertisements

2 Responses to “Maturitate”

  1. lucillette Says:

    “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” aproape că doar atât îmi mai amintesc din ceva ce am citit cu secole în urmă.
    Acest “dar cine iartă în această nuvelă?” se poate transpune uşor şi în : Cine (mai) iartă această viaţă? …Ce înseamnă să ierţi? Să ignori, să treci mai departe? Sau ce?

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      S-ar zice că iertarea trancende logica acestei vieți, iar cel care iartă e deja cu un picior în lumea de după lume. Ceilalți sunt(em?) doar cu un picior în groapă, apoi și cu celălalt.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: