Hamangia

Au venit pe mare
spre capătul tuturor mărilor.

Nimeni nu știe ce zi era,
dacă au răsărit pe mare cu soarele,
dacă își trimitea de pe țărm ultimele raze,

ori poate noaptea rece sufla peste valuri
când au poposit pe nisip cu oranițele.

Pământ dinspre apus, în fiecare zi
Soarele tău urcă din ape,
Marea cea mare îi e locuință
și peștii îl slăvesc mai înainte de oameni.

E pacea colibelor voastre, oameni de demult,
cea care urcă în asfințit din țărmul înalt,
lutul cu scoici amestecat cu urmele voastre.

Aștept uneori pe mal o luntre pierdută
ce acum șase mii de ani nu a ajuns la țărm.
Și poate va veni. Să nu se mire cei noi când pescarii
se vor întoarce din larg cu dorade.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: