Archive for July, 2016

Vara-arici

July 21, 2016

Vară arici
Sunt tot aici
Cu cetățenii,
Ciorile, viermii,
Mintea întoarsă,
Norii de seară
și ziua arsă
ca o țigară
mult prea devreme
de azi pe mâine
Și-atât mi-i de lene
Să-mi cumpăr o pâine.

 

(și aici un loc de poză pe care nu am mai găsit-o)

Fericirea simplă a bărbatului

July 21, 2016

Iată că vin și eu cu o rețetă de fericire. Doar pentru bărbați; în ceea ce privește femeile am fost mereu un incompetent.

Toți strămoșii noștri care au părăsit sânul cald al Africii venind în aceste urgisite ținuturi eurasiatice au fost vânători. Viața de vânător este singura firească pentru bărbat și singura care îi poate aduce fericirea. Vânezi pentru familie și pentru trib.
În zilele noastre, desigur, nu mai e vorba de ”fiara codrioară” căreia îi mănânci inima -cuvenita răsplată a vânătorului- ci de alte soiuri de vânat (care? priviți adânc în voi și în jurul vostru și veți ști). Vânatoarea implică însă o căutare, o aventură, o înfruntare a lumii de unul singur. Roadele culese sunt împărtășite celorlalți; experiența vânătorii -în grup sau nu- e personală.
Bărbații care au parte de așa ceva sunt de obicei fericiți; ceilalți nu. Nu ca bărbați.

Proful de filosofie

July 20, 2016

Avea grijă ca elevul să nu gândească la fel ca el. Nu era prea atletic, dar iubea săriturile în apă, de la trambulină. Plonja în originalitatea fiecăruia, îl lua cu amețeală și revenea la mal surâzând. După asta îți dădeai singur seama că ai în tine un ochi de apă atât de adânc, încât ajunge pentru tot universul. Te contrazicea uneori, ca un prieten la o bere. Și era foarte greu să iei o notă de la opt în sus.

La ce bun

July 20, 2016

Câte afirmații nu au scopul nemărturisit de a implica o negație niciodată rostită? Îl spunem pe A pentru că din A rezultă non-B. În rest A nu ne interesează. O lume a afirmațiilor făcute doar de dragul afirmației ne-ar plictisi îngrozitor. La ce bun? ne-am întreba. Nu ne plac lucrurile pe care nu le putem supune folosului.

Om între oameni

July 19, 2016

“Intrai la frizer, spusei – liniştit:
-Fiţi bun, pieptănaţi-mi urechile.”

Maiakovski

La mulți ani, tovarășe Maiakovski!

(versurile: Vladimir Maiakovski, ”Nu mai înțeleg nimic”, trad. Leo Butnaru; imaginea: Wikimedia)

Regele de pe fundul mării

July 19, 2016

Întins stă Harald Harfagar
Jos în străfund de mare.
Frumoasa-i zână l-a cuprins;
Și ani se pierd în zare.

Vrăjit a fost cândva, demult,
Nici mort, nici viu să fie
Și două veacuri au trecut
În mândra-i putrezire.

Regescul cap e așternut
În poala dulcii zâne;
Spre ochii ei mereu cătând,
Mai mult tânjind rămâne.

Mărețe plete aurii
S-au stins în plumb și gheață;
Prin pielea feței străvezii
Stau oasele să-i iasă.

Dar când deasupra în furtuni
Se zbate sumbra mare
Izbind palatul din genuni,
În vis Harald tresare.

În aspru cânt și-aude iar
Războinica lui ceată
Și brațele ridică, dar
Le las-apoi să cadă.

Aievea trec corăbieri
Și-nalță glasul tare
Cântând pe Harald Harfagar
Și faima-i ce nu moare.

Atunci din inima-i adânc
Suspinul se aude;
Dar zâna mării, surâzând,
Se-apleacă să-l sărute.

 

Am redat în română versurile de mai sus după un poem de Heinrich Heine, ”König Harald Harfagar”; primele trei strofe mai apar într-un articol mai vechi de-al meu, pe alt blog. Neștiind nici acum limba germană, m-am folosit -ca și atunci- de google translate și, acolo unde n-am înțeles sensul obiectiv al cuvintelor, de o traducere engleză. Așadar contribuția mea nu se poate numi traducere, deși am încercat să redau -destul de liber pe alocuri- ideea din original.

Legenda și poemul, însă, rămân în memoria oricărui cititor; sunt probabil o alegorie a sufletului omenesc.

 

Waterhouse Mermaid

(J.W. Waterhouse, ”A Mermaid”; sursa imaginii: Wikimedia)

Sylphi

July 17, 2016

Duminica unii oameni merg pe vânt,
pășind de pe o rafală pe alta
în mantii lungi zdrențuite, pale
ca străveziul solzilor de fluture.

Duminica uneori se odihnesc cuvintele
pe o pală de vânt ce le trece munții și mările.
Nimeni nu le mai adună,
nimeni nu se mai adună,
nu-și mai găsește pielea, carnea și oasele
până în ziua de luni lucrătoare.

Unii strigă un strigăt
pe care nu-l vor auzi niciodată;
auzi doar tăcerea
ca un șuier veșnic.

Monotonie la infinit

July 17, 2016

Ne e probabil ușor să ne imaginăm o alee nesfârșită de plopi, ori un lan de porumb plantat egal, cu rânduri quasi-paralele întinzându-se la infinit.
Dar putem oare “vizualiza” un infinit variat, în care aproape nimic să nu se repete, iar repetarea să fie imprevizibilă? Putem să ne gândim la întinderea nesfârșită a unei păduri în care niciun arbore nu seamănă cu altul, iar dispunerea lor e haotică?
Văzând o porțiune finită din această pădure, am putea s-o ”continuăm” în mintea noastră? De la un moment dat, nu. Nu avem resurse pentru a popula infinitul. Deși putem -oarecum- să ne imaginăm infinitatea, imaginația e limitată. Putem să ne imaginăm probabil orice, dar nu oricât. De la un jalon încolo, infinitatea noastră devine monotonă.

Predestinare

July 17, 2016

Nu știu dacă îmi pot înțelege libertatea fără a-mi înțelege predestinarea.

Când îmi înțeleg predestinarea, știu că sunt oglindirea cuiva; și mișcările mele urmează fără speranță mișcările lui libere. Abia apoi înțeleg că eu sunt el.

(contemplând un poem)

Vara pe uliță

July 16, 2016

Spre ceasurile amiezii poți să vezi cei mai triști bătrâni. Cei care mai vorbesc doar despre prezent.