Undeva în Nord

”It is a very curious evidence of their nature and of their conjugal affection that when a female was caught the male, after trying with all his strength, but in vain, to free his captured mate, would follow her quite to the shore, even though we struck him many blows, and that when she was dead he would sometimes come up to her as unexpectedly and as swiftly as an arrow. When we came the next day, early in the morning, to cut up the flesh and take it home, we found the male still waiting near his mate; and I saw this again on the third day when I came alone for the purpose of examining the entrails.”

Pasajul de mai sus -pe care n-am avut puterea să îl trec încă o dată încet prin minte ca să-l redau și în română- este extras dintr-o traducere engleză a lucrării ”De bestiis marinis”, scrisă de naturalistul Georg Wilhelm Steller (v. http://devon.freepgs.com/2006/09/extinctions-in-recent-history.php).

Ce va fi priceput vaca-de-mare (zisă ”a lui Steller”, Hydrodamalis gigas) despre oamenii pe care i-a privit în ochi? Ce-a fost în mintea acelui uriaș blând care și-a văzut perechea răpusă și măcelărită? Desigur -ființă empatică- a înțeles că noi, oamenii, suntem ființe inteligente, cu gânduri complicate și uneori înalte, cu sentimente alese.

Însă vacile mării n-au avut timp să înțeleagă prea mult. Se pare că, în mai puțin de 27 de ani de la descoperirea din 1741, oamenii le-au ucis pe toate.

De atunci aparițiile acestui animal sunt învăluite în mister. În revista ”Science et vie”, nr. 57 din februarie 1964, apare o relatare despre redescoperirea sirenianului de către cercetători de la Institutul sovietic al Pacificului, în dreptul capului Navarin, din nordul Kamciatkăi (faptul e menționat în cartea ”Mamifere din mări și oceane”, de C.S. Antonescu, Ed. Științifică, 1966). Mărturii mai mult sau mai puțin fanteziste -mai vechi și mai noi- se pot găsi pe www-ul contemporan. Putem visa.

În copilărie, povestirea ”Foca albă” a lui Kipling m-a făcut să sper că, undeva în nord, într-un loc în care oamenii nu pot ajunge pe căile geometriei euclidiene, pasc netulburate vaci-ale-mării. Pășunile ascunse ale oceanului sunt liniștite și fără capăt. Când vom fi pregătiți, cândva, spre sfârșitul vremurilor, poate că vom ajunge acolo și noi, oamenii.

 

Advertisements

2 Responses to “Undeva în Nord”

  1. Gnossienne Says:

    Ființe fragile, care au pierit în fața calculelor umane…
    Rămâi uneori mut de admirație și uimire în fața inocenței și trăirilor pe care unele animale le experimentează. Fragilitatea lor te amuțește, dar omul e practic și trebuie să cucerească.

    Liked by 1 person

    • Nautilus Says:

      Era în anul 1741; în Franța trăiau Montesquieu și Voltaire.
      Pe la noi marele hatman Ion Neculce scria încă la Letopisețul Țării Moldovei.

      Acum, în zilele noastre, nu știu cât de mult respect pentru viață denotă reducerea ei la codul genetic și câtă cunoaștere e în asta. Atrocitățile generației noastre s-au mutat într-un plan mai subtil (probabil asta e valabil pentru orice generație, dacă există un progres).

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: