Îmi imaginez că primăvara trebuie să aibă o sosire impetuoasă, cam ca un Tyrannosaurus rex -nici prea flămând, nici prea sătul- alergând după un fluture. Pământul se zguduie, dinozaurul clămpăne jucăuș din fălci. Fluturele, sprinten, nu se lasă prins.
Apoi, spre seară, tiranozaurul -care e foarte isteț de felul lui- se oprește brusc și cugetă: -Oare de ce alerg eu după fluturele ăsta? Hm? De ce?
Neputându-și da un răspuns, tiranozaurul ridică din umeri și se prăbușește cu botul în iarbă. Adoarme fericit, aspirând pe nările enorme toată aroma florilor proaspete. Și gata, a venit primăvara.
Al Phagora 
March 21, 2016 at 17:15 |
Tare tare nostim ai scris! 😀 Parcă am “vizionat” un desen animat de scurt metraj plin de culoare. De culoarea aripilor fluturelui, desigur. 🙂 Și a florilor. Hihi.. cel mai prietenos T-rex din univers. Ce face primăvara din “om”! Jucăuș, sprinten, isteț… fericit!
LikeLiked by 1 person
March 21, 2016 at 21:41 |
Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
March 21, 2016 at 23:37 |
încă de la prima mirare la gândul că un tiranozaur respiră undeva în adâncul mării și așa se explică continuitatea valurilor spre țărm, am bănuit că trebuie să fie ceva similar și cu venirea primăverii. pe atunci nu știam să-mi imaginez ce-i face să adoarmă așa fericiți. 🙂
LikeLiked by 1 person
March 22, 2016 at 00:30 |
De ceva vreme, în fiecare seară soția și fiul meu spun împreună o poveste de noapte bună. Ieri am intrat și eu -temporar- pe fir; rândurile de mai sus reprezintă contribuția mea la poveste.
LikeLiked by 2 people
March 27, 2016 at 19:15 |
Frumoasa veste sa stim ca a venit primavara.
LikeLike
March 27, 2016 at 22:43 |
Da, din păcate nu prea știm.
LikeLiked by 1 person