Veghea și visul

Când în vis ceva este exact ceea ce pare a fi, dispare. Persistă entitățile care nu sunt ceea ce par, care își schimbă forma.
În starea de veghe redescoperim mereu acea monotonie și constanță care-i permite lumii fizice să aibă legi. Starea de veghe mai are însă o dimensiune care-i lipsește visului. O dimensiune ”interzisă”, în care nimeni sau aproape nimeni nu accede, dar a cărei existență nu poate fi negată; ea e -oarecum- măsura neputinței omenești. Acel dincolo inaccesibil.
În vis totul e posibil pentru că visului îi lipsește acea dimensiune interzisă. Lucrurile și întâmplările dintr-un vis se derulează într-un plan, ca proiecțiile; planul posibilului. Când, în vis, încercăm să privim ”dincolo”, ne trezim.