La spectacol

Ziua de 29 ianuarie sosise după câteva săptămâni de ploaie. Pe la amiază norii s-au ridicat. Lumina soarelui era mult mai slabă decât o știam; și -ciudat- multicoloră. În oraș urma să fie un mare spectacol, cu ”diva” muzicii pop a momentului. Am fost curios să merg să văd ce se întâmplă și am luat un taxi.
Taxiul mergea singur, fără șofer (a preluat comanda vocală), dar nu acesta era aspectul bizar. Mașina era foarte mică, cam cât o valiză de mână. Și am încăput în ea. Imaginați-vă că ați putea intra până la gât într-o găleată de 10 litri, fără să vă micșorați sau să vă înghesuiți. Altfel, interiorul părea neîngrijit și murdar. Din câte mi-am dat seama, energia necesară deplasării mașinii era dată de o lumânare roșie de parafină, care ardea într-un sfeșnic pus în spatele banchetei. Când am ajuns, am suflat lumânarea, iar motorul mașinii s-a oprit; s-au stins și toate luminițele ei. M-am îndepărtat cât am putut de repede de ”locul faptei”. Mai târziu, un trecător mi-a confirmat ceea ce credeam despre lumânare. Auzind ce am făcut, a părut foarte uimit că i-am oprit motorul mașinii, însă a râs și mi-a zis că ”nu-i nimic”.
Oamenii păreau cu toții amabili, nonagresivi, dar parcă sedați. Și -față de dimensiunile orașului- foarte puțini.

Scena era dispusă în aer liber, ansamblul semănând întrucâtva cu un teatru grec. Pentru un concert din ziua de azi, spectatorii ar fi fost în număr mic. Dar poate că acolo se adunase toată suflarea orașului și nu numai.
Pe scenă și-a făcut apoi apariția vedeta, o șobolăniță cu plete roșcate, îmbrăcată într-o rochie largă, albastră, cu paiete.
Tot concertul a ținut mai puțin de jumătate de oră; interpreta și-a întrebuințat foarte mult vocea -niște chițăituri, cum era de așteptat- pe un fond muzical amintind oarecum de muzica disco a anilor 70. Efectul era foarte straniu: simțeam cumva fiecare sunet crescându-mi în minte ca fractalii.
În acest timp oamenii dansau din când în când și conversau între ei fără probleme. După ce am făcut cunoștință cu câțiva din ei, m-au chemat la marginea scenei. Observându-ne, șobolănița și-a întrerupt brusc cântatul, ca și când asta n-ar fi fost o problemă.
-El este Adrian, rosti unul din ei, arătând spre mine. E din anul 2016.
-Wow! rosti șobolănița, îmbujorându-se. Hai aici!
Am urcat pe scenă, ajutat de ea și de ceilalți. Diva îmi ajungea până la piept și avea o coadă enormă, solzoasă. Am dansat amândoi vreo 5 minute. M-a invitat și să sar folosind coada ei pe post de coardă -ceea ce am și făcut, spre deliciul publicului.

După spectacol am mers cu noii mei amici la o petrecere într-un club care, pe dinafară, avea forma unui pom de Crăciun. Pe dinăuntru, masa la care stăteam urca în spirală spre vârful conului; când ajungea aproape de vârf, nemaiavând nimic în jur, ne trezeam din nou la baza conului. Am cerut o bere și mi s-a adus ceva asemănător, un lichid care, privit sub diverse unghiuri, părea verde sau violet. Avea însă gust de bere. N-am rămas mult, aveam serviciu de dimineață a doua zi. S-au oferit să mă conducă cu mașina, ori să cheme un taxi; i-am refuzat, aveam nevoie de puțin aer proaspăt. Așa că unul din ei mi-a indicat drumul -destul de întortocheat- printre străduțele orașului și m-am întors la mine acasă pe jos.