Încrederea

Eram student. Aveam examen a doua zi; după o oarecare reflecție am tras concluzia că, decât să produc o impresie proastă, mai bine nu o produc deloc. M-am dus să mă îmbăt la un bar nonstop (pe vremea aceea probabil singurul din localitate), pentru ca nu cumva să-mi vină de dimineață ideea de a mă duce totuși la examen.

 

După al n-lea pahar de vodcă, intră în baracă un ins și se așează în fața mea. Și-a luat doar o cafea și o cola (era șofer). Am stat cu el de vorbă vreo jumătate de oră. Nu-mi aduc aminte nimic din ce am discutat (eram rupt oricum), ci doar că ne-am despărțit aproape prieteni și ne-am dat mâna.
După vreo două săptămâni sesiunea s-a încheiat. Mă aflam tot într-un bar (altul), de data asta după n halbe de bere. Intră același tip, își ia o cafea și o cola și stăm din nou de vorbă. N-am reținut nici de data asta despre ce a fost conversația.

Pe la mijlocul semestrului următor, mă întâlnesc cu omul pe stradă. Ne salutăm și mă întreabă dacă n-aș vrea să-i dau meditații lui fiu-său, era în pericol de corigență la două materii. Recunosc că propunerea m-a surprins; venea din partea unui om care nu mă văzuse până atunci altcumva decât beat (m-am gândit pe moment că poate vrea să mă plătească în țuică). Însă încrederea oamenilor se câștigă pe căile cele mai ciudate.
Fiu-său, în clasa a noua, era o adevărată pramatie. După primele două ședințe am vrut să renunț. N-am renunțat, iar în cele din urmă și-a luat notele de trecere. Spre deosebire de taică-su, figura lui aproape mi s-a șters din memorie; țin minte că era foarte scund, în clasa a noua părea de a cincea- a șasea. Ce-i drept, și tatăl era cam intrat la apă: am doar un metru 75 și, când vorbeam cu el, puteam să mă uit direct în chelia din vârful capului.
Am fost plătit acceptabil, în lei. La sfârșit, am primit totuși și o sticlă de pălincă de cireșe, de cea mai bună calitate. Am consumat foarte puțin din ea, le-am lăsat-o colegilor de cameră să o bea în amintirea mea; sau, dacă nu, după vorba cântecului:
Pălincuța de ce-i bună?
De băut sara pă lună
cu mândra care-i nebună…

În ciuda mahmurelii și a deciziei anterioare, m-am dus la examenul despre care am povestit. Prea târziu însă. Era de la 10, am ajuns la 11.30, iar în acest răstimp profesorul a picat toată grupa la proba orală; pe cei care s-au prezentat, desigur.

2 Responses to “Încrederea”

  1. Mugur Says:

    Aș spune că tot rău-i spre bine și paguba-n câștig se-adună.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


%d bloggers like this: