Singurătăți

Oare cine îi mai plânge pe morții de acum trei sute de ani? Le e deplânsă uneori viața pe care au dus-o, soarta, dar simplul fapt că au murit, că nu mai sunt pe pământ?

De atunci au murit, desigur, și oamenii comuni (cu o oarecare speranță de viață statistică) care i-au plâns cândva. O dată cu noi va dispărea și doliul pe care îl purtăm; și -poate- toate mâhnirile noastre. Nu le putem da mai departe altora, ca pe bucurii ori năzuințe. Sunt frunze care cad în beznă.


%d bloggers like this: