Cocoși

Într-o zi mai degrabă agitată, mi-am adus aminte, nu știu cum, de cocoșul Gumiță.
Era un cocoș rotunjor, frumos, bun și înțelept, consort a cinci găini. Îl vedeam în fiecare zi, când mă duceam la serviciu și când mă întorceam. Până într-o zi când mi-am dat seama că, de la o vreme, nu l-am mai văzut. Gumiță era foarte placid. Nu l-am auzit cântând niciodată, dar trebuie să fi avut o voce superbă și emoționantă, ca un Caruso al cocoșilor.

Gândindu-mă la Gumiță și zile de altădată, mi-am adus aminte de un lucru legat de cocoși. E ceva știut de mine de foarte multă vreme, însă până acum câțiva ani neconfirmat de știință. Anume, unii cocoși bătrâni fac ouă. Sunt ouă normale, un pic mai mici; nu e vorba de ”stârpiturile” despre care, în Evul Mediu, se credea că sunt ouate de cocoși, din ele ieșind în urma clocirii un soi de balaur numit în engleză ”cockatrice”. Pentru mine, faptul că un cocoș se ouă era cu adevărat fascinant. Când le povesteam fascinat această chestie altor oameni, de obicei râdeau ca demenții. Abia prin 2010 lumea a aflat de cocoșul Gianni, care a făcut un ou (vezi articolul). Se poate spune că Gianni și Gumiță au fost contemporani; prin 2010, însă, Gumiță nu mai trăia în lumea noastră.

Advertisements

2 Responses to “Cocoși”

  1. Georgeta R. M. Says:

    Cocoșul Gianni în care se pare că se regăsește o gena primitivă de reproducere (care probabil s-a păstrat în caz de nevoie, de perpetuare a speciei în anumite condiții) ar fi în sprijinul teoriei androginului cunoscut încă din cosmogoniile si relegiile arhaice:
    http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/10/mitul-androginului.html

    Like

    • Nautilus Says:

      În curțile de la țară păsările cu aspecte androgine (i.e. cocoșii ”fătălăi” și găinile care cântă cocoșește) sunt de obicei eliminați prin selecția cuțitului.
      Ce am povestit mai sus este autentic, nimic inventat.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: