Ape spre Dincolo

Din ce-i pe-aici, ofrandă lor
un rest de nufăr plutitor
și chip de lemn și bărci de pâine
pe apa dintre azi și mâine.

Când ziua cade în genune
nimic în urmă-i nu se spune;
sihastre liniști au rămas
veghind în clipa fără glas.

Doar darul serii trece vama
și-n alt tărâm își află seama,
plutind pe-o apă de izvor
spre-ostroavele Blajinilor.

 

(rânduri scrise acum vreun an în ”Amintiri din Cretacic”;
azi și mâine apele ne sunt aproape)

 

 

 

***

”…Şi vruiu să trăc, iar apa strigă şi dzisă: “Zosine, omul lui Dumnădzău, nu mă veri pute, că nu easte putere să tracă de acolo nici pasirile ce îmblă în vînt, nici vîntul, nici soarile, nici diiavolul den lumea deşartă”…”

(“Citenie a lu Sveti Zosim” – Călătoria lui Zosim la Blajini )