Din alt tărâm pâlpâie peste pământ
umbra florilor noaptea.
Ce înfiorare străină
te oprește din drum; ce val
de astre îndepărtate
tăcând sălbatic în unda lunii.
Și n-ai decât
să calci mai departe prin colb, rănit de lumină
în noaptea neagră ca vinul.
March 30, 2015 at 10:06 |
O poezie frumoasă ca o așteptare, o așteptare lucidă ca o amăgire. “Fata iernii” sfâșiindu-și rochia de mireasă.
LikeLike
March 30, 2015 at 20:36 |
Mulțumesc 🙂
Unele anotimpuri vin noaptea; tot noaptea am scris și rândurile de mai sus.
LikeLike
March 30, 2015 at 15:25 |
@”Prier” – a (se) ruga în franceza?… 🙂
LikeLike
March 30, 2015 at 20:31 |
Acum ca să stric poezia omonimiei (dur, rigid și frust), e vorba de un cuvânt care se pronunță cam ca prière,
”PRIÉR s. m. (Înv. și pop.) Luna aprilie. [Acc. și: príer] – Lat. Aprilis.” (Dicționarul explicativ al limbii române, dexonline.ro)
Ca să nu existe confuzii, am dat o explicație în legătură cu numele altei poezii (https://alphagora.wordpress.com/2014/07/08/men/); aici am omis procedeul.
LikeLike
March 31, 2015 at 14:35
aha, O.K. merci! cum se zice: on en apprend tous les jours… aflam(învatam) câte-ceva zilnic… 🙂
LikeLike
March 31, 2015 at 15:33
Sper că nu sunteți ironică acum. De fapt, și ce dacă? 🙂
LikeLike