Eminescu e desuet, iar Caragiale actual și reiterat. Pe vremuri Alecsandri era poetul laureat al nației; când eram în clasa a 9-a mi s-a spus că partea ”cea mai rezistentă” din opera lui e proza. Nu știu cât de mult îi plac cititorului de azi versurile lui Virgiliu sau Ovidiu, dar foarte probabil l-ar delecta Satyriconul lui Petronius (tot de actualitate, zic eu). E foarte greu să simți poezia Iliadei sau Odiseei; în schimb e ușor pentru oricine să înțeleagă fabulele lui Esop, de actualitate și ele.
Pare că poezia, departe de a rămâne fixată în vreo conștiință eternă a umanității, e cel mai repede uitată. Frumusețea ei rămâne, dar nu va mai fi niciodată înțeleasă, trăită așa cum a fost în epoca în care s-a născut. Aluviunile timpului se depun peste ea și îi ascund armonia. E ca o fereastră pe care o putem șterge de praf (lumina continuă să treacă, mai mult sau mai puțin, prin ea), dar nu o vom mai putea deschide niciodată. Trist și ciudat pentru ceva menit să treacă dincolo de timp.
Orice poem e o victorie asupra timpului; se înscrie în eternitate, dar nu și în timp. Noi, în timp, orăcăim mai departe și ne rostogolim optimist; undeva la vale, firește. Unii din noi mai scriu uneori, în acele clipe de grație care rup trama epocii, și poezii; acestea nu seamănă nici cu cele de ieri, nici cu cele de mâine. Cititorul de azi le va înțelege, poate; celui de mâine i se va părea că le înțelege; iar cel de poimâine care le va acorda atenție se va apleca peste rândurile lor cu emoția unui arheolog.
March 10, 2015 at 22:02 |
Nu….vor veni vremuri in care aducerea aminte a unei poezi va fi mai pretioasa ca aurul. Iar cand vom auzi pe cineva recitand nu o poezie ci doar cateva versuri cunoscute sau necunoscute ne va veni sa ne aruncam la picioarele lui imbratisandu-le si strigand in hohote ” Tu esti om! Tu esti om!” iar oamenii care au mai ramas si care se vor numi cu nume de poeme se vor strange in jurul lui sa-l asculte de parca ar fi mancat singura felie de paine existenta pe pamant
LikeLike
March 13, 2015 at 20:04 |
Cred că fiecare generație are totuși (non)clipele ei de poezie.
Doar cultura -adică aplecarea spre înțelesul de mai înainte- poate să moară; iar noile generații de minți să se nască în sărăcie și degradare.
LikeLike
March 10, 2015 at 22:02 |
scoate-ma din spam
LikeLike
March 13, 2015 at 19:47 |
Enfin…
LikeLike
March 12, 2015 at 10:28 |
“La poésie, c’est le plus joli surnom qu’on donne à la vie…” – ”Poetry is the loveliest nickname given to life…”(Jacques Prévert)
LikeLike
March 12, 2015 at 23:58 |
Îl știu de mic pe nenea acela, e unul din poeții preferați ai tatălui meu.
LikeLike
March 13, 2015 at 15:01 |
j’adore Prévert din liceu – în versiune originala, évidemment… 🙂
LikeLike