Atât de mult am mers
după zborul unei bătăi de aripă
pe care clipele n-au putut să o țină;
m-am rătăcit printre arbori, am văzut născându-se ramuri.
Dintr-un semn, mai multe semne ce cresc
și-n fiecare din ele e apa din pământ; alergam
împiedicat de rădăcini, odihnind în umbre.
Am mers până am început să mă ascund,
ca un străin de lume și de mine.
Uneori voiam doar să dorm
oriunde cădeam ca o ultimă urmă;
dar îți vedeam zborul fragil printre arbori
și-atunci fugeam mereu, după el sau departe de el,
cerșind uitarea în cercurile minții.
Advertisements
January 23, 2015 at 11:57 |
SPLENDID…
LikeLike
January 23, 2015 at 16:07 |
Această poezie mi-a fost inspirată de un cântec (acum nu știu cât vă place muzica populară).
E o doină cântată de Tiberiu Ceia, ”Umblu noaptea ca și-un lotru”; pentru mine, cumplit de frumoasă.
LikeLike