E greu să treci prin
pădurea maimuțelor; e-atâta
neliniște.
Se-aud pași grei și bâte izbind pământul,
chiar dacă nimeni n-a mai stat aici
de mii și mii de ani.
Și chiar de nimeni nu mă privește acum,
de-atunci, de demult, ei m-au văzut departe,
maimuță străină umblând prin codrul lor;
de-acum mii și mii de ani
mi-arată pumnii strânși și zâmbesc colții.
December 15, 2014 at 18:42 |
confirm despre neliniste: am vazut-o si simtit-o pe insula Yakushima(sudu’ Japoniei) acum doi ani printre maimute si caprioare-pitice… desi nu era “planeta maimutelor”! 🙂
LikeLike
December 15, 2014 at 23:55 |
Eram într-o pădure din munții noștri; au trăit pe-acolo neanderthalieni, poate și alți hominizi mai vechi ori necunoscuți. Ori maimuțe.
Când maimuțele ajung într-un loc, amprenta lor rămâne neștearsă. Felul lor de a locui, de a fi teritoriale, seamănă atât de mult cu al nostru. E poate același.
LikeLike
December 16, 2014 at 14:42
ref la amprenta “primatelor”, cum sunt “darwinista” convinsa, sunt total de-acord cu tine… 🙂
LikeLike
December 16, 2014 at 20:17
Se spune că evoluționismul este o teorie construită corect, însă în interiorul unei erori, care este percepția comună a timpului; o eroare pe care ne bazăm planurile, societatea și scurgerea vieții.
LikeLike