Nu am înțeles bine niciodată
figurile geometrice simple.
Mi-am apăsat așadar carnea într-un triunghi
până am rupt din ea
forma unui triunghi.
Nu mi-a păsat: atât de plăcut e
să înțelegi.
Apoi am vrut să pricep un pătrat; l-am lipit
de ureche și mi-am rupt-o
în formă pătrată, decupată cu grijă.
Ce ușurare a fost!
Am aruncat apoi pătratul de ureche,
nu-mi mai trebuia. Și azi încă trag de el câinii.
Pe urmă am văzut din nou un triunghi
și m-am repezit în el cu dinții, i-am rupt, i-am spart
în forma triunghiului.
Sublim lucru e înțelegerea, priceperea; atunci
nu-ți mai pasă de nicio viață sau moarte.
Din cauza ei șchiopătez acum, până voi ajunge o zdreanță de carne,
învârtindu-se logic pe drum, ca o șenilă.
November 21, 2014 at 21:55 |
poemu’-ti “cubist” mi-a reamintit un tablou de Braque… ghici care? 🙂
http://www.eternels-eclairs.fr/tableaux-braque.php
* * *
@”l-am lipit
de ureche și mi-am rupt-o
în formă pătrată, decupată cu grijă.” – ca Van Gogh?…
LikeLike
November 22, 2014 at 09:04 |
S-ar putea să ghicesc, deși nu privesc de obicei mai mult de un tablou pe zi.
Ei, nu mi-am rupt toată urechea, nici Van Gogh nu și-a decupat-o ”cu grijă”… 🙂
LikeLike