Glasul de om

Când moare, orice ființă e om.

Bourul negru și pasărea, șarpele,
peștele cu ochi limpezi, amari,
plopul căzut, piatra și umbra;
abia lovite de moarte prind glas omenesc.
Ultimul glas.

Și fugi după ele pe urme zadarnice.

Ai vrea să le-nchizi rana străvezie,
această groaznică lacrimă
ce n-ar fi trebuit să curgă.

Acum prea târziu e să-ntorci vremea din vis
când fără scăpare glasul de om te trezește.

Advertisements

2 Responses to “Glasul de om”

  1. dumitruichim Says:

    admirabil scris!

    Like

  2. Nautilus Says:

    În rândurile acestei poezii e o intuiție pe care nu mi-o pot explica în întregime; a unui adevăr greu, sumbru.

    Dacă omul a adus în lume moartea, prin care trec și celelalte făpturi, atunci în moarte ele sunt asemeni oamenilor. Într-un anume fel ele devin oameni care mor.
    Poate că asta am spus.

    Poemele pe care le scrieți fac ca aprecierea dumneavoastră să însemne mult. Vă mulțumesc.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: