Țărmul lui Ovidiu

Stă apa în pahar, nu se clatină, Ovidiu,
chiar dacă trenul mă zgâlțâie până la oasele minții;
mă duc să o arunc să curgă în mare
ca toate apele.

N-am știut să trăiesc, poate nicicând nu voi ști
că omul nu-i nemuritor, nici muritor pe lume;
prea trist e pământul uneori,
când mergi în pragul mării
și-n urmă cântă toată
țărâna prin fluiere;

un om ca și tine am fost, Ovidiu.

 

***

 

Ovidiu

(În imagine:  Ovidiu privește o pasăre)

Advertisements

4 Responses to “Țărmul lui Ovidiu”

  1. Camelia Says:

    O taină, omul, fără început şi fără sfârşit, sufletul lui.

    Like

  2. Camelia Says:

    Like

  3. Nautilus Says:

    Sunt clipe în care resimți fără-de-scăparea exilului pământesc; în care simți că evadările sunt iluzii. E bine să mergi atunci în pragul mării; mai mult de-atât nu poți face.

    Like

  4. Camelia Says:

    Drum închis, cu ieşire iluzorie;singura evadare este în tine însuţi,în largul mării tale, acolo unde nu-şi este nimeni nici strâmtoarea, nici strânsoarea.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: