Boabe de soare

“Dintr-o dată se iveşte,
În lumina purpurie
A apusului de soare,
Un flăcău semeţ, cu straie
Galbene şi verzi, ca iarba,
Plete lungi şi moi de aur,
Şi-o podoabă împletită
Din frunziş pe fruntea naltă.”

(H.W. Longfellow, “Cântarea lui Haiavata”; trad. Mihail Maievski)

*

Mondamin

Târziu am aflat că porumbul e un străin venit de departe, din Americi.

Grâul, care a crescut pe-aici o dată cu primele semănături, e din ce în ce mai străin de prezenţa omului. Aproape nimeni nu-l mai seamănă şi nu-l mai seceră cu mâna. Îţi dai seama că a fost centrul unui univers doar din cântecele populare, din tradiţii şi din rugăciuni.

În locul grâului a venit, ceva mai aproape de omul de la ţară, porumbul; cucuruzul, păpuşoiul. În acest domeniu se pare că agricultura românească a rămas şi mai în urmă cu tehnica. Până în ziua de azi îi văd pe majoritatea cultivatorilor prăşind porumbul cu sapa,  culegându-l cu mâna şi tăindu-i tulpina cu secera. Sunt munci tăcute, pentru că în folclorul românesc nu există nimic profund despre porumb. Un zeu necunoscut s-a împământenit aici şi va mai foşni poate multe veacuri. Poate că avem nevoie de familiaritatea zeilor, fie ei şi necunoscuţi, după ce i-am îndepărtat pe cei vechi, ai pământului.

Mi-aduc aminte porumbul din dimineţile de iarnă; aşezat la gura sobei, bunicul curăţa ştiuleţii într-o găleată de tablă. Mă trezeam, de obicei, când găleata era aproape plină cu boabe aurii, iar afară răsărea Soarele.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: