Teatrul

De foamete teatrul s-a spart;
au fugit de pe scenă
şi sunt printre noi; pe stradă
nici nu-i poţi deosebi.

Îşi joacă piesa mai departe;
doar dinţii le sunt mai galbeni, de vulpe, când
rânjesc până la os.
Mulţi trecători se-aşază şi privesc
năuciţi o lume mai simplă.

Am văzut ieri spărtura din teatru; e-acoperită
cu o cortină ca un giulgiu
fluturând spre noi.
Eram poate singurul trecător, doar eu
şi-acei ciudaţi măscărici sticlind.
Poate-ntr-o zi o să mă opresc şi eu
plătind cu carne moartă o lume mai simplă.