Amiaza la umbră ( 11 ). Urşii

Cândva, urcând pe muntele Piule din Retezat, am simţit mirosul apropiat al unui urs. Se odihnea, în amiază, la umbra jnepenilor. Ciobanii locului îl ştiau; ştiau şi locurile în care poposea “ăla” în orele de arşiţă.

Un cunoscut mi-a povestit că, prin aceleaşi locuri, cu ani în urmă, un urs se înfrupta din vitele unei turme de pe Drăcşanul. Într-o noapte mâncase pulpa din spate a unei vaci, lăsând vaca în viaţă; în a doua noapte a mâncat şi restul.

Asta e ciudăţenia urşilor: îşi mănâncă prada de vie. Ca şi prădătorii cei mai primitivi, unicelulari, nu îşi ucid victimele înainte; nu îşi amestecă în hrană instinctul criminal. Ursul paşte carne.

Dacă aş adormi în amiază printre jnepeni, poate că m-aş trezi cu un braţ sau o pulpă mâncată de un urs care, dealtfel, nu vrea să mă ucidă. Şi, dacă aş avea puterea de regenerare a unor viermi sau insecte arhaice, poate că pulpa mâncată mi-ar creşte la loc până a doua zi.

*

În România cei mai mulţi urşi se nasc în zodia Vărsătorului. Acest semn zodiacal e considerat a fi “uman”; de aceea, poate, ursul seamănă atât de mult cu omul şi, în legendele noastre populare, se trage dintr-un om degenerat. La urma urmei nu suntem atât de diferiţi.

În amiază şi ursul stă la umbră. Când se ridică, ziua îi pare şi lui alta; ca şi când i-ar fi ascuns tot timpul această faţă necunoscută.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: