Hrana arborilor

“Licoarea era ca apa, avea gustul celei din Scăldătoarea Enţilor, pe care o băuseră la marginea pădurii; totuşi, avea o aromă sau o savoare pe care n-o puteau defini: abia de se simţea, era un iz de pădure, adus de departe de adierea răcoroasă a brizei de seară. Simţiră băutura întâi în degetele de la picioare; senzaţia urcă încet-încet în fiecare mădular, înviorându-le pe măsură ce pătrundea în ele, până la ultimul firicel de păr.

( J.R.R. Tolkien, “Cele două turnuri”; trad. Gabriela Nedelea )

*

Licoarea enţilor ar trece poate nebăgată în seamă de către oameni; ne plac gusturile tari, ne îndreptăm către tărâmul secetei.

Dizolvată în din ce în ce mai puţină apă, aproape orice substanţă are tăria unui condiment; surprinde simţurile, îmbată, arde. Şi oamenii merg mai departe, în direcţia deşertului. Cele din urmă gusturi vor fi cele mai arzătoare; topite doar în apa propriului nostru corp.

Acea hrană a arborilor, cu miros şi gust pe care abia îl simţi, e din ce în ce mai greu de găsit. În cea mai mare parte a vieţii noastre copacii sunt risipiţi undeva dincolo de linia orizontului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: