Amiaza la umbră ( 2 )

În crâşma asta nimic
nu se pierde, când bei
o copie a berii ridicate
cu copia mâinii tale
pe care-o vei regăsi cândva
întocmai.

Tăcerea e întocmai
cu altă tăcere
lăsată la uşa amiezii
când intri în crâşmă, la umbră.

Aici spui doar vorbele altora
şi-asculţi doar vorbele pe care
tu însuţi le-ai spus.

Şi-afară acel
Dionysos al durerii,
viţă crescută dintr-un dinte
creşte, ca o rătăcire pe uliţi
în ceas de amiază.

Când mergi pe muchie, uşor
cazi pe un drum sau un altul.
Se pierde doar urma
celor rămaşi pe muchie,
jertfa lui Dionysos, cel
care bântuie în amiază.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: