Oamenii-balenă

Demult, după miezul nopţii,
tata i-a primit.
Veneau de departe, mari şi reci, surâzând
jilav prin barba ca o algă vie.

Şi tata m-a trezit; eram bolnav,
îi vedeam sub becul galben,
o undă verde-cenuşie
mişcând în urmă un frac
sau o coadă de peşte.

Se spune că-n ocean
ochii n-au ţintă;
n-am văzut nicicând
atât de blânde priviri, ca o absenţă;
“sunt oameni
care nu-s de-aici”, mi-a zis tata.
“Rar ne vedem, rar ajung
pe nisipul uscat, atins de rouă
doar după miezul nopţii”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: