Cititorul

Era o iarnă fără zăpadă, ca pe vremea copilăriei în oraşul meu şi mă aflam într-un local numit “cofetărie”, dar în care puţinii clienţi beau de obicei bere, singuri. Acolo l-am întâlnit pe inginerul Caius; ţin minte că beam o cafea fără cofeină, iar el o bere fără alcool (din cauza şofatului, probabil). Ne-am văzut apoi încă trei seri, în acelaşi loc în care platitudinea ajută în mod uimitor discuţiilor.

În penultima seară, Caius mi-a cerut împrumut o carte, orice; îşi epuizase biblioteca şi, cum umblă destul de mult prin ţară şi nu stă multă vreme într-un loc, deseori nu găseşte ceva mai bun de făcut seara decât să citească ceva.
Nu-mi place să împrumut cărţi. În afară de faptul că le primesc rareori înapoi, poartă mereu amprenta de neşters a celui care le-a citit ultima dată; când le pun la loc în bibliotecă, am senzaţia unei prezenţe străine. Şi de obicei pot spune fără greş cui îi aparţine şi cine a citit ultima dată o carte anume; poate după miros, poate după vreun al şaselea simţ. Aşa încât omul căruia îi împrumut o carte trebuie să-mi fie realmente un prieten. Totuşi, contrar obiceiului, am fost de acord să împrumut o carte unui abia cunoscut.

După o oarecare gândire, am ales pentru Caius o carte pe care nu am citit-o niciodată. Era o carte de astronomie scrisă pe la începutul anilor 80; cu formule matematice, nici ştiinţifică, nici de popularizare, deosebit de insipidă (aşa mi s-a părut, cel puţin).
Caius a primit-o cu interes; după ce a răsfoit-o, m-a avertizat că o să o reţină poate un pic mai mult, pentru că preferă să citească încet şi temeinic.
Prin luna mai a acelui an m-am întâlnit din nou cu Caius, venit cu treburi prin oraş. S-a scuzat că nu mi-a adus cartea; e o carte care se citeşte foarte greu, mi-a spus – şi am fost de acord. Ne-am plimbat atunci pe dealuri; spre seară am golit împreună un rucsăcel plin cu doze de bere (nu din cele fără alcool), privind apusul.

La începutul iernii următoare Caius mi-a adus înapoi cartea. Aceeaşi carte, cu semnătura mea pe prima pagină şi toate celelalte mărci mai ascunse cu care îmi însemnez cărţile.
Se vedea că e citită, din scoarţă în scoarţă; întors acasă, am privit-o curios. Ciudat lucru, nu părea să poarte amprenta unei anume persoane, precum cărţile împrumutate altora.
Părea o carte dintr-o bibliotecă publică, citită şi răs-citită de mai multe persoane, cu mulţi ani în urmă şi apoi lăsată să zacă pentru încă mulţi ani, în desuetitudine, pe vreun raft prăfuit. Dar poate că inginerul Caius, ca şi cei asemenea lui, îşi citeşte cărţile nu în prezent, ci în trecut.

Advertisements

One Response to “Cititorul”

  1. Singurătăți de ciment | Al Phagora Says:

    […] dintr-o excursie de câteva zile cu familia, l-am reîntâlnit întâmplător pe Caius; fuma singur la una din terasele din centru, în miezul zilei, răsfoind paginile unui proiect. Mi […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: