Gările verzi

Privesc
pereţii stropiţi cu cafea
pufnită din ceaşcă, ori aruncată de-a dreptul
de oameni mai în vârstă.

Şi trenul trece prin gările verzi
culcând poate în urmă arbori
ca o venire care îşi seceră drumul.
Îl aud pe fereastră.
Acolo, departe, între dealuri
sunt gările verzi.

N-am ajuns niciodată în gări, nici nu pot;
e ca şi când ai trece
de cealaltă parte a dealului
dintr-un tablou.
Se-aude doar trenul; mă-ntorc şi privesc
aceşti pereţi stropiţi cu cafea
nebăută, care s-a lovit de oameni
ca de o piatră stridentă.