Dinamovistul

Într-una din verile trecute l-am revăzut, pe străzile oraşului, pe J., unul din “teroriştii” copilăriei mele. De fapt, nu mă speriam prea tare de el; între mine şi J. întâmplările erau disputate cam ca între iepuraşul şi lupul din acele desene animate ruseşti, cu “Nu zaieţ, pogodi!” (asta deşi iepuraşii din desenele animate nu îmi prea plac). Era mare, cumplit, dar cam ghinionist.

Pe atunci ţineam cu toţii, mai presus de toate, cu echipa oraşului nostru; dar, în afară de asta, mai ţineam fie cu Steaua, fie cu Dinamo. Băiatul ăsta era dinamovist; şi aşa a rămas. Dintotdeauna am avut părerea că dinamoviştii au în ei ceva frust, nedecantat, nefiltrat; o anume înclinaţie de a nu se debarasa de rudimente şi atavisme. Însă J. era un necioplit autentic. Nici la fotbal nu era prea bun; uneori mi se făcea milă când îl vedeam driblat uşor de puştii din alte cartiere, de două ori mai scunzi decât el. Avea însă un şut puternic; când nimerea poarta (foarte rar), era imparabil.

Nu era, în fond, un băiat rău. Cu timpul, relaţiile dintre noi s-au mai aplanat; dacă la început îl scoteam din sărite prin simpla mea existenţă, când am crescut mai mare îi devenisem indiferent.

Când l-am reîntâlnit pe J., era îmbrăcat în trening şi avea o şapcă cu Dinamo; ca pe vremuri. Nu cred că m-a recunoscut; sunt unul din oamenii care îşi schimbă mult înfăţişarea cu trecerea anilor. El, însă, a rămas la fel; o ediţie ceva mai îmbătrânită a celui care a fost acum mulţi ani. Acelaşi lungan atletic. A încărunţit pe la tâmple, iar în colţurile gurii i-au apărut acele riduri ale dezamăgirii; de bună seamă că viaţa l-a sedus şi abandonat şi pe el, ca pe noi toţi.

L-am văzut de mai multe ori după aceea. Nu cred să aibă nevastă ori copii. Umblă singur ori întovărăşit de alţi dinamovişti cu şepci pe cap, ceva mai tineri şi mai scunzi, fără să pară “şef de haită”.  Peste el pare că a curs doar timpul, cu o undă mai limpede decât la alţii; nu s-a lipit nimic de el şi nici nu a săltat din apă vreun peşte gras.

L-aş fi chemat la o bere, însă de fiecare dată aveam alte treburi; de dragul conversaţiei, nu i-aş fi spus că ţin cu Steaua. Cred că şi-ar fi dat seama singur, de la prima ochire.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: