Dealul de piatră

Urcam pe dealul de piatră uneori, târziu în toamnă ori primăvara devreme, într-una din acele zile noroase în care nu plouă. E un loc pustiu, împânzit parcă de pâcla unor duhuri străine, atât de vechi încât prezenţa lor fantomatică pare să se adreseze trecutului.

În deal au fost cândva peşteri, acum prăbuşite o dată cu pereţii carierei de piatră; şi poate că oameni de demult intrau în ele ca într-o poartă a adâncului.
Gurile peşterilor se deschideau sub vârful dealului. Intrările spre lumea de dincolo sunt pe culmi de munte, aproape de cer; aşa se povesteşte. Ca să intri în miezul pământului, trebuie să îl urci. Poate că porţile au rămas deschise; năruirea peşterilor le-a făcut însă impalpabile şi nevăzute.

Întors în oraş, mă simţeam ca şi când aş fi purtat pe haine praful altei planete. Amănuntele plimbării de o zi mi se ştergeau din memorie. Deşi am fost pe dealul de piatră de mai multe ori, mi-a rămas de acolo mereu aceeaşi amintire, care îmi revine uneori în minte fără să mi-o pot rosti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: