Când toamna…

Când toamna trece prin inel
lucind întreg fără risipă
îl ţii în palmă ca pe-o clipă
şi intri seara în castel;

azi curg lăutele de lemn
în valul apelor subţiri
plutind povara din zidiri
prin arcul trecerii, solemn.

Această coardă care doare
s-a stins demult, de multe veacuri
lăsând tăcerile şiraguri

în lunga timpului mirare;
e gol în locul ei; şi, poate,
mă va găsi atunci în noapte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: