Poate că prima poezie a apărut când un om a descoperit în propriile rostiri -în semne sau în sens- o armonie pe care o poate avea doar o fiinţă vie; proto-cuvinte care aveau o viaţă proprie, independentă de cel care le rostise, ivită deodată din oceanul exprimărilor.
Deşi inaccesibilă, încarnată în altă sferă decât cea a lumii palpabile, mica vietate a poeziei trebuie să fi surprins intens toate trăirile omului care, pe vremea aceea, era vânător, pescar şi culegător. Omul de azi ar trece pe lângă ea fără să o observe; iar ea l-ar privi pe om îndelung, fără să se ascundă prea tare, invizibilă în textura pădurii sau oceanului.
Advertisements
Leave a Reply