Ora liberă de marţi ( 9 )

“La ce bun să mă trezesc ? Îmi dau seama că nu am alt motiv decât acela de a întâmpina ziua şi soarele, ca şi când aş fi adeptul vreunui cult al luminii diurne. Mă trezesc prea devreme şi adorm târziu. Impresiile zilei se întipăresc doar într-un creier animalic, pe care mă intrigă să-l văd descurcându-se, până la un punct, şi singur în lume. Trăiesc într-o linişte surdă, pentru că ziua nu îmi spune nimic. Mă întreb ce mă face să nu mor de singurătate: somnul, desigur. În somn se întâmplă ceva şi vorbesc şi mi se vorbeşte; poate că, în somn, visez. Mă trezesc însă condamnat la vidul zilei şi la această lumină bătătoare a soarelui. Ceva în mine spune că trebuie să slujesc soarelui, ca unui zeu care este însăşi nefiinţa, emanaţie vidă a neantului; lumină orbitoare a cărei ape scăldând sunt ştergere a vederii şi chipurilor. Dar poate somnul ne-a fost dat ca viaţă; să dormi continuu nu e o sinucidere. În copilărie credeam că somnul cel opus aşa-zisei stări de veghe e totuna cu somnul-peşte de pe fundul apei, uriaşul leneş şi vorace, legănat de curgeri, însă pipăind mereu cu mustăţile lungi covata râului, formele şi schimbările nisipurilor. Poate că noi, care dormim, avem doar sufletul somnului, în timp ce somnul-peşte are şi suflet şi trup. Poate că orice trăire care pare că ne bântuie cu o voinţă a ei, proprie, îşi are o soră întrupată undeva. Dormind, poate că înot cu somnii din râu. Mă trezesc într-o lume fără memorie; se spune că lumea aceasta în care nu întâlnesc pe nimeni este lumea comună, în care ne întâlnim cu semenii noştri şi cu alte fiinţe asemenea şi neasemenea. Îmi doresc să fi scris aceste rânduri în somn şi să le citesc tot în somn; desigur, dacă ştiu ceva acum, înseamnă că dorm. Logica e scheletul unui peşte.”

Aceste rânduri se găseau, scrise de mână, pe o foaie împăturită din cartea fără coperţi, continuând pe cealaltă pagină, unde erau mai puţin lizibile. Luca păstra cartea pe birou, în partea stângă a tastaturii. Din când în când citea un poem, ori recitea foaia. De fapt, nu citise niciodată liniar şi în întregime textul de pe foaie; uneori parcurgea doar un pasaj, alteori capta o imagine difuză.

Somnul lui Luca era populat în cea mai mare parte cu vise terne. Rareori visa lucruri care nu se puteau întâmpla în starea de veghe şi în public. Visa că îşi cumpără o pâine, că îşi plăteşte facturile ori că se plimbă cu prietenii pe malul râului. Alteori îşi visa ora liberă de marţi, cu o plimbare nouă, dar plauzibilă.

De multe ori trebuia să se gândească bine dacă făcuse ceva în realitate sau doar în vis ( cel mai grav era cu plata facturilor). Visul acela fantastic, în care ajunsese în pădurea meodienilor, îl făcuse să se gândească dacă nu cumva acele lucruri există şi în lumea concretă, la fel de palpabile ca o pâine sau o factură. Aşa ar fi fost normal.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: