Profesorul rămas în bucătărie

Mi-am visat iarăşi unul din profesori.

Se transformase în plantă; pentru a-şi reduce la minimum cheltuielile cu viaţa, spunea. Acum locuia doar în bucătăria proprie, unde spaţiul era destul de strâmt. Semăna cu o pălărie de floarea-soarelui uriaşă, cu un fel de tentacule de caracatiţă unduind pe toată suprafaţa ei. Prin acele tentacule ne vorbea, mişcările lor năşteau în minţile noastre cuvinte. Fiecare tentaculă avea discursul ei, liniar ori zvârcolitor şi părea că mereu se nasc noi tentacule în timp ce altele dispar fără să-şi vădească dispariţia. O simfonie plurală, pe toate tonurile minţii.

În tot acest timp profesorul răspândea un calm vegetal imperturbabil, în care singura nelinişte posibilă ar fi fost o teamă ascunsă de a nu fi mâncat cândva de vreo vacă.

Dar, de la o vreme, cuvintele profesorului începeau să ne scape. Începeam să ne întrebăm care va fi fost sensul unei mişcări de tentacule. Apoi n-am mai auzit nicio vorbă, iar în cele din urmă ni s-a părut că tentaculele se mişcă uniform şi aproape indistinct, ca un câmp de iarbă din care nu deosebeşti nimic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: